lab501.ro

Review + Interviu – Lenovo Legion Phone Duel – The Gaming Beast

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 28 October, 2020.

Concluzii

 
Nu credeam ca va mai reusi sa ma impresioneze ceva anul acesta, dupa ce am testat ASUS ROG Phone 3, dar iata ca Lenovo Legion Phone Duel a reusit sa o faca din plin, fiind unul dintre cele mai impresionante smartphone-uri produse vreodata. In primul rand, pentru ca sunt sigur ca in acest moment inca exista PC-uri care nu au un procesor atat de puternic, 16GB RAM si un SSD de 512GB, ca sa nu mai vorbesc despre display-ul AMOLED HDR10+ de 144Hz. Lenovo Legion Phone Duel este pur si simplu cel mai performant smartphone produs vreodata, fiind o adevarata masinarie de gaming portabila.

Cei de la Lenovo nu s-au oprit insa aici, optimizand interfata pentru utilizare in mod landscape, pozitionand camera pe laterala si integrand, pe langa gaming, functia de streaming, din ce in ce mai populara si utila in zilele noastre. Mai mult decat atat, avem de-a face cu cea mai rapida implementare fast charging disponibila in retail in momentul de fata, cel mai puternic sistem de sunet montat pe un smartphone, conectivitate 5G si WiFi 6, o camera cu performante solide si o constructie demna de un tanc, toate integrate intr-un smartphone care costa semnificativ mai putin decat varfurile de gama de la Samsung, Huawei sau Apple.

Desigur, asta nu inseamna ca nu exista si aspecte care ar putea fi imbunatatite, cum ar fi lipsa filmarii 8K, rata maxima de transfer in cazul conexiunii 5G, sau lipsa unei camere tele. Tot aici trebuie sa mai mentionez un aspect – Lenovo Legion Phone Duel este un smartphone mare si greu, drept urmare, daca nu sunteti obisnuiti cu smartphone-uri de dimensiuni mari, cel mai probabil Legion Phone Duel nu este pentru voi.

Totusi, dimensiunile sunt pe deplin justificate – in primul rand, fiind vorba despre un smartphone gandit pentru gaming, un display de mari dimensiuni chiar conteaza. In al doilea rand, fiind vorba despre un smartphone echipat cu cel mai puternic chipset de pe piata, sistemul de racire trebuie sa faca fata, mai ales in cazul unui smartphone de gaming, unde ne dorim cea mai ridicata performanta, iar acest lucru inseamna spatiu ocupat de componentele sistemului de racire.

Unii utilizatori si-ar putea pune intrebari legate de durata de viata a mecanismului culisant al camerei frontale. Ei bine si eu mi-am pus aceasta problema, drept urmare am intrebat oficialii companiei cam care ar fi numarul de actionari pentru care camera frontala este gandita sa functioneze fara probleme, iar acestia au comunicat o cifra de 400000 de utilizari. Personal nu cred ca am facut 400000 de selfie-uri in 10 ani de cand utilizez smartphone-uri, deci nu cred ca acest lucru va reprezenta o problema pe termen lung.

La final, pot spune ca Lenovo Legion Phone Duel reprezinta un punct important in istoria gaming-ului pe mobil si spun asta din mai multe motive. In primul rand, pentru ca Lenovo s-au hotarat sa intre in acest segment de piata si au facut-o intr-un mare fel, aducand toata experienta capatata in dezvoltarea gamei Legion in acest segment de piata. In al doilea rand, pentru ca Lenovo Legion Phone Duel demonstreaza ca nu avem nevoie neaparat de o solutie de racire activa, fie ea interna sau externa, pentru a oferi performanta la cel mai inalt nivel. In al treilea rand, pentru ca Lenovo Legion Phone Duel a introdus streaming-ul pe mobil, functia back recording si integrarea rapida cu monitorul, tastatura si mouse-ul, functii pe care ma astept sa le vad in viitor prezente pe toate smartphone-urile de gaming.

Si nu in ultimul rand, pentru ca si in momentul in care am crezut ca le-am vazut pe toate si nu ne asteptam sa vedem un smartphone si mai performant lansat in 2020, cei de la Lenovo au reusit sa duca lucrurile si mai departe, atat datorita solutiilor hardware implementate, cat si datorita eforturilor depuse pentru optimizarea sistemului de operare pentru utilizarea in mod landscape, Lenovo Legion Phone Duel ridicand stacheta in segmentul smartphone-urilor de gaming, atat din punct de vedere al performantei, cat si din punct de vedere al experientei oferite in utilizare.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: