Review – Lenovo Legion 5 17ITH6 – Intel Core i5 11400H
Lenovo Legion 5 17ITH6
Ehehei… La multi ani, dragii monstrului! Sper ca sarbatoriti 1 Decembrie asa cum se cuvine, cu un vin fiert, un gratar si nu in ultimul rand, compania celor dragi. Presupun ca majoritatea dintre voi au profitat intr-un fel sau altul de vacanta extinsa si acum va bucurati de ultima zi libera din aceasta, asa cum se cuvine. Sper doar ca nu v-ati lasat atrasi de mirajul denumit Valea Prahovei, pentru ca asta ar insemna ca diseara veti petrece ore bune in trafic pe magnificul nostru DN1, ceea ce nu as recomanda nimanui.
Cert este ca si eu m-am bucurat de cateva binemeritate zile libere, nu neaparat datorita vacantei extinse, ci mai datorita degraba faptului ca am reusit sa terminam o buna parte din treaba, drept urmare am decis sa petrecem ceva timp in familie, inainte sa inceapa iarasi nebunia. Bine, nu am stat complet degeaba, ci am surubarit oleaca la modificarile aduse unui sistem pentru concursul de modding despre care ati putut citi pe LAB501.
Dar pe langa asta, in general ne-am facut de lucru prin jurul gratarului si chiar acum numar orele de cand am pus la fiert un jambon de porc, impreuna cu sare, piper, ienibahar, foi de dafin, ceapa si usturoi, pentru ca mi s-a facut o pofta de jambon presat de casa si astazi luasem oricum o pauza de la gratar. Iar de 1 Decembrie cred ca voi surubari o fasole cu ciolan la ceaun… si poate voi da cu oleaca de fum peste jambonul presat… ramane de vazut… mai intai sa presez jambonul si sa capete o forma consistenta.
Pana atunci insa, trebuie sa va spun ca ne-am gandit si la cei care poate vor dori o pauza de la gratar, ceaun, petrecut sau condus si poate isi vor dori cateva momente de tihna, in care sa isi clateasca ochii cu un articol dedicat subiectelor noastre preferate. Drept urmare, in timp ce jambonul meu mai are de fiert, m-am gandit ca nu ar strica sa va povestesc despre singurul membru al familiei Lenovo Legion 2021 pe care nu il testasem inca.
Pentru ca vedeti voi, v-am povestit despre Lenovo Legion 5 Pro si Lenovo Legion 5, v-am povestit despre Lenovo Legion 7, ba chiar si despre Lenovo Legion S7. Ba chiar am inceput sa testam si variantele bazate pe procesoare Intel, pentru ca acum notebook-urile Lenovo Legion sunt disponibile in magazinele din tara noastra atat in echipare AMD, cat si in echipare Intel.
Si totusi, nu testasem un model… unul chiar interesant as spune eu. Este vorba despre singurul notebook Legion de 17″, mai precis Lenovo Legion 5 17ITH6. Drept urmare, astazi vom discuta despre el, ba chiar mai mult decat atat, am testat mai multe notebook-uri Legion in ultima vreme, drept urmare am putut completa graficele noastre cu mai multe modele de procesoare Intel din generatia Tiger Lake H45, iar astazi veti putea compara rezultatele.
Comentarii