lab501.ro

High-end in 2026 – Lenovo Legion 9 – Performanta in 10 jocuri

Scris de: , in categoria: Notebook, in 30 March, 2026.

Lenovo Legion 9 18IAX10

 

Intotdeuna mi s-a parut fascinant cum evolueaza industria, in special pe termen lung, fiecare an avand particularitatile sale si fiecare perioada fiind diferita de perioada precedenta. Stiu, stiu, per total, lucrurile par sa mearga intotdeuna in acelasi fel… avem lansari de procesoare sau placi video, apoi se lanseaza placi de baza, sisteme si notebook-uri noi si apoi intreg ciclul se repeta. Si totusi, desi in linii mari acest proces de repeta pentru fiecare generatie, in realitate avem de-a face cu diferente considerabile de la an la an, in special daca ne referim la notebook-uri.

Unele dintre aceste diferente vin chiar din modul in care sunt proiectate si dezvoltate cele mai importante componente, mai precis procesoarele si placile video. Pentru ca notebook-urile se impart in mai multe categorii, de la ultraportabile si pana la bestii de gaming si nu fiecare categorie primeste aceeasi atentie de fiecare data. Spun asta deoarece in ultimii ani atat Intel, cat si AMD, isi impart procesoarele de notebook in multiple categorii, uneori bazate pe arhitecturi diferite, fiecare cu scopul sau precis.

Pe de alta parte, unele diferente depind de situatia din piata, cum ar fi criza memoriilor RAM din acest moment, care are ca efect cresterea preturilor notebook-urilor per total, ceea ce duce la o realiniere a strategiilor marilor producatori. Nu in ultimul rand, alte diferente vin din zone care nu au nici o legatura cu domeniul nostru, cum ar fi context socio-politic, lipsa unor materii prime, cresterea pretului combustibilului, instabilitatea in anumite regiuni s.a.m.d.

De aceea, nici un an nu este chiar identic cu anul precedent, iar 2026 nu face exceptie. Astfel, in momentul de fata ne aflam in situatia in care producatorii de procesoare au anuntat modele noi la inceputul acestui an, insa NVIDIA nu a lansat nici o placa video noua anul acesta, drept urmare, majoritatea laptop-urilor high-end de anul trecut reprezinta in continuare cea mai raspandita si populara optiune.

In fond, una este sa lansezi o intreaga generatie de laptop-uri noi, cu noi sasiuri, sisteme de racire si configuratii, cand ai la dispozitie o platforma complet noua (procesor si placa video) si alta este situatia cand noutatile constau exclusiv in procesoare, intr-un context de contractie a pietei, datorat crizei memoriilor, dar si crizei segmentului logistic global. Din aceste motive, chiar daca inceputul anului a adus o multitudine de anunturi din partea producatorilor de procesoare, in momentul de fata cele mai puternice laptop-uri de gaming raman cele despre cre am discutat deja anul trecut.

Cu alte cuvinte, daca ati investit intr-un laptop puternic in 2025, nu aveti de ce sa va faceti griji in 2026… de fapt, chiar ar trebui sa va felicitati pentru alegerea facuta. Iar daca ati investit intr-un varf de gama, cum ar fi Lenovo Legion 9, atunci puteti sta linistiti mult timp de acum inainte. Cat de linistiti? Ei bine, asta incercam sa vedem in articolul de fata, in care am testat cel mai puternic notebook de gaming Lenovo in 10 jocuri, incercand sa obtinem performanta maxima posibila pe un notebook.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: