lab501.ro

High-end in 2026 – Lenovo Legion 9 – Performanta in 10 jocuri

Scris de: , in categoria: Notebook, in 30 March, 2026.

Concluzii

 

Desigur, asa cum va povesteam si in review-ul de lansare, Lenovo Legion 9 este cel mai puternic notebook de gaming testat de noi pana acum, insa realitatea este ca avem de-a face cu mult mai mult decat atat, Legion 9 fiind pregatit in egala masura si pentru grafica 3D, editare video, modelare CAD sau diverse aplicatii ale inteligentei artificiale. Nu in ultimul rand, discutam despre un adevarat centru de consum pentru material multimedia, inclusiv 3D, panoul IPS folosit in cazul de fata fiind unul dintre cele mai performante din industrie.

Si daca tot am discutat despre display, trebuie sa discutam despre un aspect important si anume ce face un notebook sa fie cu adevarat iesit din comun. Desigur, cu totii ne uitam la procesor sau la placa grafica, insa adevarul este ca de cele mai multe ori performanta aceluiasi procesor si a aceleiasi placi grafice poate diferi destul de mult, in functie de implementare. Si nu, nu este vorba despre chip in sine, in fond nu primesc Lenovo versiuni “mai bune” pentru acelasi nucleu grafic.

Este vorba in primul rand despre sasiu si sistem de racire, atat de importante in zilele noastre, in care consumul principalelor componente depaseste cu mult ce ne-am fi putut imagina in urma cu nu foarte multi ani. In aceste conditii, un RTX 5090 integrat intr-un sasiu de plastic de 16″ cu un sistem de racire conventional nu va putea niciodata sa ofere la fel de multa performanta ca un RTX 5090 integrat intr-un monstru de 18″, echipat cu un vapour chamber masiv, sistem hyper-chamber, ventilatoare din liquid crystal polimer optimizate la sange si o solutie de transfer termic bazata pe metal lichid.

De asemenea, flexibilitatea la capitolul memorii si stocare oferita de Lenovo Legion 9 puncteaza din plin la capitolul confort si versatilitate. Nu iti permiti de la bun inceput o cantitate ridicata de RAM sau mai multe SSD-uri? Nu este nici o problema – le poti adauga cu usurinta pe parcurs, laptop-ul fiind dotat cu 4 slot-uri SO-DIMM usor accesibile, respectiv cu 4 slot-uri M.2. Similar, daca activitatile intreprinse de tine necesita o cantitate atipica de RAM, sau o capacitate de stocare ridicata, Legion 9 iti poate oferi pana la 192GB memorie RAM, respectiv pana la 16TB spatiu de stocare.

Din nou… cred ca majoritatea desktop-urilor nu se pot lauda cu astfel de performante. Si lucrurile nu se opresc aici, Lenovo acordand atentia cuvenita fiecarui detaliu, de la tastatura si pana la conectivitate, de la display si pana la conectica. Practic, Lenovo Legion 9 este unul dintre cele mai impresionante notebook-uri de tip desktop replacement construite vreodata si nu spun asta numai din cauza performantei.

Drept urmare, daca ai achizitionat un astfel de laptop anul trecut – felicitari! Poti sta linistit cel putin 2-3-4 ani de acum inainte, bucurandu-te de o masinarie puternica pentru lucru, dar si de un notebook de gaming cu adevarat performant. Iar daca ai nevoie de un notebook de gaming nou si inca nu te-ai hotarat, arunca un ochi si in directia Legion 9. Chiar si in echiparea de baza, tot este unul dintre cele mai impresionante notebook-uri construite vreodata. Bonus, in cazul echiparii de baza, poti sa mai adaugi RAM sau stocare in momentul in care bugetul iti permite asta (si eventual, preturile revin la normal).

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: