Samsung Galaxy Z Flip6 & Samsung Galaxy Z Fold6 – Partea I – Specificatii, prezentare
Samsung Galaxy Z Flip6 & Samsung Galaxy Z Fold6
Luna Iulie… luna lui cuptor, in care soarele ne priveste incruntat de pe cer, aruncand razele sale fierbinti asupra noastra, indemnandu-ne sa stam in casa… sau poate in vacanta, la mare sau la munte, unde putem sa ne racorim asa cum se cuvine. Si totusi, de cativa ani luna Iulie nu mai este luna vacantelor, in domeniul nostru, fiind luna in care unul dintre cei mai mari producatori de smartphone-uri din lume lanseaza a doua serie flagship a anului.
Pentru ca daca inceputul anului aduce de obicei o noua serie Samsung Galaxy S, adica varfurile de gama in format clasic, luna Iulie este dedicata varfurilor de gama in format pliabil, Samsung lansand an de an ambele modele in acelasi timp, mai precis Fold si Flip. Ce-i drept, ambele modele s-au bucurat de un succes din ce in ce mai mare in ultimii ani si chiar si eu, utilizatorul clasic de Note, iar mai apoi Ultra, pot spune ca am folosit pentru o lunga perioada de timp atat modele Flip, cat si Fold.
Astfel, Flip3 a fost telefonul meu de Grecia in 2021, iar Flip4 si Fold4 au fost alaturi de noi in Bangkok, Hanoi, Phu Quoc, Saigon, Phnom Penh, Siem Reap si Koh Chang, in 2022. Mai mult decat atat, anul trecut ne-am plimbat cu Flip5 si Fold5 prin Austria, Germania, Cehia si Grecia, iar anul acesta am folosit Samsung Galaxy Z Fold5 pe post de telefon principal in Bali si Vietnam.
Cu alte cuvinte, am urmarit cu interes evolutia celor doua serii pliabile in ultimii 3 ani, am folosit telefoanele intens, nu doar in cadrul unor teste, am fost cu ele peste tot prin lume si am vazut ce avantaje si dezavantaje au fiecare, dar si cum au evoluat de la an la an, experienta in utilizare fiind imbunatatita considerabil. Ei bine, astazi se lanseaza oficial Samsung Galaxy Z Flip6 si Samsung Galaxy Z Fold6, care aduc update-urile hardware de rigoare, incercand in acelasi timp sa imbunatateasca din nou experienta in utilizare.
Si asa cum v-am obisnuit, fiind vorba despre o lansare importanta, articolul va fi impartit in doua parti, iar astazi vom vedea cum arata cele doua telefoane si ce specificatii au. Apoi, undeva spre sfarsitul verii cel mai probabil, vom publica a doua parte, in care ne vom concentra pe rezultatele obtinute in teste, performanta camerei, s.a.m.d.
Comentarii