lab501.ro

Review – Lenovo Legion 5 Pro 16ACH6H vs Lenovo Legion 5 16ACH6A

Scris de: , in categoria: Featured, Notebook, in 25 August, 2021.

Autonomie, temperaturi, nivel de zgomot

 

Pentru a evalua autonomia am testat mai intai un scenariu de utilizare indelungata (Productivity din PowerMark) cu profilul Power Saver in Windows, luminozitate 50% si Wi-Fi on. Acest test simuleaza tipul de lucru office prin browsing si aplicatii office (Word, Excel). Apoi am rulat PCMark 8 Creativity, cu luminozitatea 100%, profil High Performance si WiFi On. Nu in ultimul rand, m-am jucat World Of Tanks cu aceleasi setari. Toate testele au fost lansate cu bateria la 100%, finalizarea testului facandu-se in momenul in care bateria se descarca in proportie de 81-84%.

Desi avem de-a face cu acelasi acumulator, configuratiile sunt diferite, de la procesor si placa video si pana la display, SSD sau cantitatea de RAM. Drept urmare, puternicul Lenovo Legion 5 Pro obtine o autonomie tipica pentru un notebook de gaming high-end, cu aproape 3 ore de lucru si 2 ore de gaming departe de priza. Fiind echipat cu componente ceva mai putin gurmande, Lenovo Legion 5 ne ofera peste 4 ore de lucru intensiv si aproape 4 ore de gaming.

La capitolul temperaturi putem observa diferenta intre sistemele de racire de pe cele doua implementari Lenovo Legion. Astfel, am testat ambele modele folosind profilul Turbo, pentru un maxim de performanta, iar procesorul a atins 88 oC maxim in cazul lui Legion 5 Pro, in timp ce in cazul lui Legion 5 temperatura a urcat pana la 96 oC. De asemenea, placa grafica a atins 76 oC in cazul modelului Legion 5 Pro, respectiv 78 oC in cazul modelului Legion 5, chiar daca primul este echipat cu o solutie mai puternica.

Evident, trebuie sa tinem cont de faptul ca TjMax specificat de producator pentru procesoarele din familia Cezanne este de 105 oC, drept urmare nici unul dintre procesoare nu s-a apropiat macar de throttle. Chiar si asa, performantele sistemului de racire de pe Legion 5 Pro sunt absolut impresionante. Nu in ultimul rand, aparatul de masura a indicat 43.3 dB in testele noastre, pentru Legion 5 Pro, in timp ce Legion 5 nu a trecut de 42.1 dB.

 

Lenovo Legion 5 Pro

Lenovo Legion 5

Comentarii

Niciun comentariu la: Review – Lenovo Legion 5 Pro 16ACH6H vs Lenovo Legion 5 16ACH6A

Lasa-ne un comentariu: