Review – GoPro MAX 360 – Fusion la puterea a doua
GoPro APP
Desigur, pentru cei care vor sa configureze in detaliu camera, sa verifice incadratura pe un display mai generos, sa realizeze montaje rapide sau sa controleze camera de la distanta, exista GoPro APP, o aplicatie alaturi de care am avut intotdeuna o relatie de tip dragoste / ura. Spun asta pentru ca pe HERO 5 si 6, cel putin, experienta imperecherii aplicatiei cu telefonul nu a fost intotdeuna cea mai placuta. Mai mult decat atat, in cazul Fusion-ului aplicatia refuza complet sa ruleze pe telefonul pe care il utilizam in acel moment.
Ei bine, in momentul de fata GoPro APP ruleaza fara probleme pe acelasi telefon, iar in momentul in care camera intarzie procesul de pairing primim imediat sugestia de a comuta reteaua WiFi in mod 2.4GHz, moment in care lucrurile incep sa mearga cu adevarat asa cum ar trebui. Am controlat GoPro MAX fara probleme cu ajutorul GoPro APP, am schimbat setari si am vizualizat materialele inregistrate de camera rapid si comod.
Mai mult decat atat, una dintre functiile aplicatiei este editarea materialului 360 direct din telefon, utilizatorul avand posibilitatea de a alege unghiul dorit pentru export 1080p, respectiv posibilitatea de a schimba acest unghi, cu ajutorul key-frame-urilor. Desigur, nu va asteptati la posibilitati ultra-avansate de editare – discutam totusi despre o aplicatie mobila. Cert este ca aceasta functioneaza mai bine decat pana acum, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.
Bine, tot de aici puteti realiza si live-uri (dar nu in mod 360) … ceea ce nu as putea spune ca este o functie de care eu personal am nevoie, dar vor exista cu siguranta destui utilizatori care se vor bucura si de acest lucru. Chiar as fi curios cati au utilizat pana acum modelele HERO in acest mod.
Comentarii