lab501.ro

Review – ASUS ROG Phone 3

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 17 August, 2020.

Specificatii

 

 ASUS ROG Phone 3
ChipsetQualcomm SM8250 Snapdragon 865+
CPUOcto-core (1 x Kryo 585 @ 3,1GHz, 3 x Kryo 585 @ 2.42GHz, 4 x Kryo 585 1.8GHz)
GPUAdreno 650
DisplayAMOLED, 6.59" @ 1080 x 2340 pixeli, Corning Gorilla Glass 6
144Hz
HDR 10+
RAM12/16 GB
Stocare128/256/512 GB
ConectivitateLTE-A 6CA, 5G 4.4Gbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n/ac/ax dual band, Bluetooth 5.1, A2DP , USB 3.1 Type-C
Camera principalaSony IMX 686, 64 MP, F1.8, 26mm, 1/1.72", 0.8µm, PDAF

13 MP, F2.4, 125˚, 11mm - ultrawide

5MP, F2.0 - macro


4320p @ 30fps, 2160 @ 120fps, 1080 @ 240 fps
Camera frontala24 MP, F2.0, 27mm, 0.9µm

1080 @ 30fps
Android10
ROG UI
AcumulatorLi-Pol 6000 mAh

Fast charging 30W
Dimensiuni171 x 78 x 9.9 mm mm
Greutate240 g
Pret3400 - 6000 RON

 

ASUS ROG Phone 3 utilizeaza cea mai puternica versiune a chipset-ului Qualcomm SM8250, mai precis Snapdragon 865+, o versiune de Snapdragon 865 capabila sa ruleze la frecvente mai ridicate, atat la capitolul procesor, nucleul principal Kryo 585 fiind tactat la 3.1GHz (fata de 2.84GHz in cazul modelului 865), cat si la capitolul solutie grafica, aceasta fiind tactata la 645MHz, fata de 587MHz in cazul modelului 865. Practic, avem de-a face cu un chipset overclockat din fabrica de catre cei de la Qualcomm, in urma unui traditional proces de binning, inspirat chiar de primele implementari ale celor de la ASUS.

Pentru piata din Europa, exista 4 versiuni, trei dintre acestea echipate cu 12GB LPDDR5 si 128, 256, respectiv 512GB spatiu de stocare (UFS 3.1), respectiv modelul de varf, echipat cu 16GB LPDDR5 si 512GB spatiu de stocare, primit de noi la teste. Pe langa acestea, mai exista un model, ASUS ROG Phone 3 Strix Edition, echipat cu Snapdragon 865 5G, 8GB RAM si 128 sau 256GB spatiu de stocare, insa acesta este un model separat, cu un pret ceva mai accesibil.

ASUS ROG Phone 3 este echipat cu un display OLED cu o diagonala de 6.59″ si rezolutie 1080 x 2340 pixeli, protejat de un strat de sticla Gorilla Glass 6 si compatibil cu standardul HDR10+. Acesta se lauda cu o rata de refresh de 144Hz pentru display, respectiv 270Hz pentru digitizor si un input lag de doar 25ms.

Un alt segment in care ASUS au dus lucrurile la superlativ este acumulatorul, acesta avand o capacitate de 6000 mAh, fiind compatibil cu tehnologia Fast Charge 30W. Datorita tehnologiei ASUS HYPERCHARGE, in care o parte din componentele circuitului de incarcare sunt mutate in adaptor, ASUS ROG Phone 3 se incarca de la 0 la 70% in 45 de minute, fara a se incinge excesiv.

Si la capitolul sunet avem parte de extra-bunatati, ASUS ROG Phone 3 fiind echipat cu doua difuzoare frontale, fiecare fiind alcatuit din 7 magneti si un amplificator TFA9874, experienta audio oferita de acestea fiind superioara majoritatii smartphone-urilor disponibile pe piata.

La capitolul camera avem de-a face cu aceeasi camera principala ca si in cazul lui RedMagic 5G, aceasta fiind alcatuita dintr-un senzor Sony IMX 686 de 64 MP (1/1.72″, 0.8µm), cuplat cu un obiectiv supraluminos (F1.8) cu o lungime focala echivalenta 26mm, si autofocus cu detectie de faza. Restul camerelor sunt diferite, ASUS ROG Phone 3 fiind echipat cu un senzor de 13 MP pentru camera ultra-wide (F2.4, 11mm), respectiv un senzor de 5MP (F2.0) pentru fotografie macro.

Camera principala poate capta material video 4320p (8K) cu 30fps, 2160 cu 30, 60 sau 120fps, respectiv 1080p pana la 240 fps. Camera frontala este alcatuita dintr-un senzor de 24MP (0.9µm) si un obiectiv supraluminos (F2.0) cu o lungime focala echivalenta 27mm, fiind capabila sa inregistreze material video 1080 @ 30 fps.

Toate modelele sunt echipate cu un modem 5G DL capabil de viteze de download de pana la 4.4Gbps, respectiv 542Mbps pentru upload, precum si cu un modem LTE 6CA (2.0Gbps download/ 150Mbps upload), conectivitate WiFi 6 si conectivitate Bluetooth 5.1.

In functie de configuratie, ASUS ROG Phone 3 este disponibil in Romania pentru preturi cuprinse intre 3400 si 6000 RON.

 

Comentarii

2 comentarii la: Review – ASUS ROG Phone 3

  1. Cristian G a scris pe:

    Salutare,
    Maine se lifteaza Non-Disclosure Agreement pt Note 20 series .
    Ne pregatim cu o berica rece si chips-uri pt review captivant pe next.501 in zilele urmatoare ?

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Salut,

    nu l-am primit inca

Lasa-ne un comentariu: