Smartphone photo battle 2023 – Samsung Galaxy S23 Ultra vs Xiaomi 13 Pro vs HUAWEI Mate 50 Pro vs Apple iPhone 14 Pro Max
Concluzii
Si uite asa, dragii monstrului, pentru prima oara dupa 10 ani, am avut ocazia sa comparam din nou cele mai titrate varfuri de gama ale momentului, intr-un comparativ real-life, in care am incercat sa combinam mai multe scenarii, unele dintre ele din cale afara de dificile. Am realizat 212 imagini in total, adica 53 de imagini cu fiecare telefon, pe parcursul unei saptamani in care am avut la indemana toate cele 4 modele. Desigur, nu avem pretentia ca discutam despre un comparativ exhaustiv – sunt scene pe care nu am avut cum sa le acoperim, pur si simplu din motive meteorologice sau geografice, dar si telefoane care nu au intrat in comparativul nostru, cum ar fi Google Pixel Pro 7, din varii motive (lipsa unui birou local, probleme majore pe partea de retea si conectivitate, etc).
Mai mult decat atat, am incercat sa punem accentul pe utilizare real-life, cu setarile implicite din fabrica, in modul implicit de fotografiere, pentru ca majoritatea utilizatorilor asa folosesc telefonul. Pentru ca aproape fiecare telefon dintre cele testate de noi aduce tehnologii interesante, cum ar fi diafragma reglabila in 10 pasi pentru Mate 50 Pro sau camera tele cu lentile floating a celor de la Xiaomi, insa in realitate, cand te grabesti sa surprinzi un cadru vei folosi de cele mai multe ori modul auto, iar aici viteza de reactie si modul in care telefonul realizeaza post-procesarea sunt cruciale.
De fapt, asta am si comparat astazi, solutii complete, nu senzori sau lentile. Pentru ca asa cum ati vazut, toti concurentii folosesc senzori Samsung, Sony sau OmniVision, insa diferenta nu o face doar senzorul, respectiv lentila, ci si chipset-ul, viteza acestuia de procesare a imaginii si algoritmii pe care ii aplica. De asemenea, am incercat sa oferim un comparativ real-life, pentru ca din punctul meu aceste rezultate conteaza cel mai mult, nu rezultatele de laborator sau incadraturile indelung studiate si fotografiate in modul Pro.
De altfel, sunt destul de convins ca fiecare dintre cele patru telefoane testate poate fi utilizat fara probleme de profesionisti, atata timp cat nu avem nevoie de print-uri de mari dimensiuni, modul Pro oferind suficient control asupra imaginii. Si sunt la fel de convins ca fiecare dintre telefoanele testate astazi poate produce imagini perfect incadrate si expuse, in conditii controlate. Asa cum spuneam insa, nu acesta a fost scopul principal al comparativului de astazi.
Ceea ce ne aduce la concluzia comparativului nostru, iar concluzia, evident, este complexa si multilateral dezvoltata. In primul rand pentru ca in momentul in care discutam despre imagini exista latura tehnica si latura estetica. Iar esteticul este subiectiv, fiind supus filtrului propriu al fiecaruia. De exemplu, poate un telefon reproduce mai bine scena fotografiata, dar rezultatul post-procesat obtinut de altul, desi mai putin realist, poate fi mai placut din punct de vedere estetic.
De aceea incercam sa nu facem referire la acest aspect si fiecare este liber sa isi aleaga favoritul dintre cele 4 telefoane testate astazi. Din punct de vedere tehnic insa, lucrurile stau putin mai simplu. Pentru ca aici discutam despre expunere, temperatura de culoare, saturatie, profunzime si nu in ultimul rand capacitatea de a negocia o paleta cat mai larga de scene, zi sau noapte, exterior sau interior, bine iluminate sau nu.
Iar din aceste puncte de vedere, in primul rand trebuie sa va spun ca diferentele dintre cele 4 varfuri de gama sunt destul de mici. Practic, tehnologia a evoluat enorm in ultimii ani si toti producatorii folosesc senzori moderni si chipset-uri puternice, diferenta fiind facuta atat de dotarile hardware, dar si de colaborarea cu diversi producatori de lentile, respectiv companii care se ocupa de algoritmii de post-procesare.
Acesta este motivul pentru care am ajuns sa avem smartphone-uri capabile sa negocieze aproape orice conditii de iluminare, care pot fi utilizate atat in viata de zi cu zi, in vacanta, dar si in activitati profesioniste. De exemplu, noi utilizam telefoanele si pentru a documenta locurile pe care le vizitam, asa cum ati avut ocazia sa vedeti deja pe site, dar si pentru a realiza fotografiile pe care le vedeti publicate in majoritatea articolelor noastre.
De fapt, am constatat cu stupoare ca au trecut aproximativ 8 ani de cand utilizez smartphone-ul pentru a acoperi diverse evenimente de profil, cum ar fi Computex, respectiv 2 ani de cand fotografiile cu produse realizate pentru review-uri sunt facute cu smartphone-ul. Cu alte cuvinte, nu doar ma mir de calitatile camerelor de smartphone in review-uri, ci le si pun la treaba in cadrul activitatilor pe care le desfasor.
Acestea fiind zise, din punctul meu de vedere Samsung Galaxy S23 Ultra a reusit sa negocieze majoritatea situatiilor cu brio, expunerea, temperatura de culoare si post-procesarea producand imagini cat mai apropiate de realitate, de scena fotografiata. Xiaomi 13 Pro si HUAWEI Mate 50 Pro au abordari diferite in tratarea scenelor, fiecare stralucind in anumite conditii, dar in acelasi timp oferind o procesare finala mai calda a imaginilor in altele. Nu in ultimul rand, Apple iPhone 14 Pro Max m-a surprins prin cat de aproape este de greii Android, pentru ca hardware-ul nu este totusi la acelasi nivel. Cu toate acestea, diferentele sunt destul de mici, desi flagship-ul Apple are tendinta de a subexpune in anumite situatii, iar negocierea unor scene mai dificile nu se ridica la inaltimea varfurilor de gama Android.
La final, as vrea totusi sa retineti ca discutam despre unele dintre cele mai capabile telefoane din lume la capitolul foto, iar diferentele dintre acestea sunt destul de mici, drept urmare fiecare va alege modelul mai apropiat de gusturile si nevoile lui. Personal, in momentul de fata eu as inclina inspre Galaxy S23 Ultra sau Xiaomi 13 Pro, insa la fel de bine vor exista utilizatori care se vor simti in largul lor alaturi de Mate 50 Pro sau iPhone 14 Pro Max. Pentru ca in toate cazurile discutam despre veritabile flagship-uri, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale.
Comentarii