Randuiala pe insula

In Aprilie 2018, insula nu a mai fost accesibila turistilor, aceasta fiind inchisa oficial pentru 6 luni prin ordin guvernamental, timp in care s-au luat mai multe masuri. Mai mult de atat, Presedintele tarii, Rodrigo Duterte, a declarat stare de calamitate. Accesul a fost permis doar rezidentilor si angajatilor din Panay. Aceasta masura a fost resimtita de locuitorii insulei, multi dintre acestia pierzandu-si locurile de munca fara turisti pe insula. O parte dintre cei care erau angajati pe insula si lucrau aici, nu au mai putut sa paraseasca insula si au fost nevoiti sa gaseasca moduri noi de a-si intretine familiile.

Asadar, scopul inchiderii insulei a fost aceea de a reabilita drumurile, plaja dar si dezvoltarea unei retele sustenabile de evacuare a apei uzate, pluviala impreuna cu canalizarea . Pentru a se asigura de bunul mers al lucrurilor pe durata inchiderii, 200 de soldati ai Brigazii 301 Infanterie au supravegheat situatia pe insula pe parcursul lucrarilor.

O alta masura de protejare a insulei stipula clar ca localurile, barurile sau hotelurile trebuie sa aiba minim 30m pana la plaja. Si asa a fost – imi pot doar imagina tensiunile generate de aceasta masura. In vizita noastra am vazut numeroase resorturi absolut impresionante (unul avea casute construite pe stanci, dispuse asemeni ramurilor coniferelor) inchise pentru ca nu respectau aceasta masura.

Exceptand locurile special amenajate de pe insula sau zonele dedicate din baruri, fumatul este interzis. Pe langa amenda frumusica pe care o poti primi, daca nu te supui regulilor, ideea acestei masuri este de a reduce rata incendiilor. In a 2-a zi am vazut cum iesea mult fum din Caticlan, din zona de vegetatie si parea ca nu se mai opreste, ba din contra. Am aflat ceva mai tarziu de la un localnic din Caticlan, ca avusese loc un incendiu din cauza unei tigari aprinse. Chiar el a subliniat faptul ca nu exista aceasta masura si in Caticlan.

O atentie deosebita s-a acordat si plajelor. In mare, la plaja, cea mai luxoasa chestie pe care o poti face este sa inchiriezi o rogojina si sa bei apa dintr-o nuca de cocos. Daca inainte de inchidere, terasele erau extinse pana sub umbra palmierilor, acum scaune, mese, sezlonguri, pahare de sticla si castelele de nisip din care se pot face bani (pentru poza) sunt strict interzise. Si nici cu catei nu e voie daca n-au scutec. Practic, plaja e asa cum a lasat-o bunul Dumnezeu, curata!

Majoritatea turistilor pe care ii vei vedea aici sunt coreeni, drept urmare te vei bucura de diversitatea si umorul acestora cam oriunde te vei duce. Cam toti vor avea grija sa precizeze ca sunt din Coreea de Sud. Mai mult de atat, o sa gasiti foarte multe afaceri locale coreene sustinute de conationalii acestora. Prefera sa se sustina unii pe altii oriunde se duc si nu trebuie sa-si bata capul cu tips-urile. In cultura lor nu prea exista conceptul de bacsis, fapt ce nu ii lasa zambind pe cei care au afaceri locale si sunt de alta nationalitate. Dar asta este o alta discutie, insa pe scurt cam fiecare proprietar de local isi stabileste propriile reguli in legatura cu bacsisul, astfel incat ori includ 10% in nota finala, ori aleg sa nu ceara si sa lase asta la latitudinea clientilor (la masaj, spre exemplu, iti spun totusi verbal care este suma recomandata sa o lasi daca esti multumit), asumandu-si faptul ca majoritatea asiaticilor nu vor lasa nimic.