lab501.ro

Smartphone photo battle 2024 – Samsung Galaxy S24 Ultra vs Xiaomi 14 vs Google Pixel 8 Pro vs Apple iPhone 15 Pro

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 10 April, 2024.

Smartphone photo battle 2024

 

Stau uneori si ma gandesc cum am avut norocul sa ajung sa practic una dintre cele mai interesante meserii din lume. Bine, norocul a jucat si el un rol, alaturi de pasiune, dedicatie si mii de ore de munca, insa ceea ce incerc sa spun este ca si acum, dupa aproape 17 ani de LAB501, inca ma simt norocos pentru ca am ocazia sa fac zilnic ceea ce imi place, mai precis sa testez cele mai noi tehnologii si sa va povestesc si voua despre ele. Si daca la inceput a fost vorba despre procesoare, placi video sau memorii, componente desktop de care am fost intotdeuna fascinati, ulterior au aparut noi categorii de produse, pe care le folosim de altfel in viata de zi cu zi, iar atentia noastra s-a indreptat si catre domeniul notebook-urilor, smartphone-urilor, sau al dispozitivelor din categoria wearable.

Pentru ca, nu-i asa, tot despre tehnologie este vorba, ba mai mult decat atat, despre tehnologie pe care o folosim zilnic, intr-o multitudine de scenarii. In fond, cine nu foloseste un smartphone in zilele noastre? Ei bine, poate parea paradoxal, dar din anumite puncte de vedere era mai simplu sa testam smartphone-uri in urma cu 10 ani, in special daca discutam despre comparatii. Spun asta pentru ca atunci era mai usor sa strangem 4-5 telefoane in laborator in acelasi timp, in zilele noastre acest lucru fiind ceva mai dificil, datorita programului de lansare diferit pe care il au producatorii in ultimii ani. Bine… si telefoanele aveau doar o camera, ceea ce simplifica destul de mult procesul de testare.

Chiar si asa, exact cand se implineau 10 ani de la ultimul mare comparativ foto publicat pe NEXT, reuseam sa publicam un comparativ foto modern, cu ajutorul prietenilor de la evoMAG, undeva la inceputul anului trecut. Iar un an mai tarziu, aceiasi prieteni sunt “de vina” si pentru comparativul pe care il veti citi astazi, ei furnizand de altfel doua dintre telefoanele utilizate in acest scop. De aceasta data insa, exista si cateva diferente notabile fata de ultimele doua comparative si ma refer aici la pozitionarea telefoanelor testate.

Pentru ca daca Samsung Galaxy S24 Ultra si Google Pixel 8 Pro sunt varfuri de gama absolute, Xiaomi 14 si Apple iPhone 15 Pro sunt mai degraba fratii mijlocii in seriile din care fac parte. Chiar si asa, diferenta dintre iPhone 15 Pro si iPhone 15 Pro Max este destul de mica la capitolul camera, camera principala si camera ultra-wide fiind identice, diferenta fiind data de camera tele. Pe de alta parte, intre Xiaomi 14 si fratele sau mai mare, Xiaomi 14 Ultra, diferenta este mult mai mare, camerele utilizate de cele doua smartphone-uri fiind complet diferite. Din pacate insa, legile lui Murphy se aplica si in zilele noastre, iar Xiaomi 14 Ultra a fost lansat in Romania si a ajuns la noi in laborator la cateva zile dupa ce terminasem realizarea fotografiilor pentru acest comparativ.

Si totusi… asta nu este neaparat un lucru rau, deoarece ne ofera ocazia sa facem ceva ce nu am mai facut pana acum si mai precis sa comparam diferite modele, din diferite game de pret. Asta inseamna ca astazi nu vom discuta despre Samsung vs Google vs Xiaomi vs Apple, deoarece aceasta comparatie nu ar fi corecta, in conditiile in care doar doua dintre cele 4 telefoane testate sunt varfurile de gama absolute in portofoliul producatorilor respectiv. In schimb, vom avea ocazia sa vedem cum se compara 4 telefoane de ultima generatie, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, pe o paliera de pret mult mai extinsa decat ceea ce vedem de obicei in cazul acestor comparatii.

 

Comentarii

3 comentarii la: Smartphone photo battle 2024 – Samsung Galaxy S24 Ultra vs Xiaomi 14 vs Google Pixel 8 Pro vs Apple iPhone 15 Pro

  1. Greuceanu a scris pe:

    Bun comparativ, ceva așteptat de la Monstru și echipa Next.
    Ce mult mi-ar plăcea să reușiți să puneți mâna și pe vârfurile de gamă ale grupului BBK, respectiv Oppo Find X7 Ultra și Vivo X100 Pro pe care eu le consider per total semnificativ deasupra lui S24 Ultra. Știu că e greu nefiind disponibile oficial, dar ar fi minunat dacă ați reuși.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Multumim pentru aprecieri!

    Din pacate este foarte greu sa strangi la un loc mai multe varfuri de gama in acelasi timp, OPPO am mai testat si imi plac mult, dar au obiceiul sa nu aduca varfuri de gama in Romania. Pe Vivo nu am pus mana decat odata cred. OnePlus ar mai merita, fiind din acelasi grup si avand in general camere foarte bune.

  3. MihaiD a scris pe:

    Multumim pentru efort, putini oameni mai fac asa ceva in zilele noastre. Pentru mine Pixelul este cel mai bun!

Lasa-ne un comentariu: