lab501.ro

Smartphone photo battle 2024 – Samsung Galaxy S24 Ultra vs Xiaomi 14 vs Google Pixel 8 Pro vs Apple iPhone 15 Pro

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 10 April, 2024.

Concluzii

Ehehei, dragii monstrului, iata ca am reusit sa realizam inca un comparativ real-life, in care am incercat sa combinam mai multe scenarii, unele dintre ele ofertante, altele din cale afara de dificile. Am realizat 220 imagini in total, adica 55 de imagini cu fiecare telefon, pe parcursul perioadei in care am avut la indemana toate cele 4 modele. Bine, ca sa fim cinstiti pana la capat, este vorba despre 219 imagini, deoarece in ultima scena cu zapada pur si simplu am uitat sa folosim si Pixelul. Desigur, nu avem pretentia ca discutam despre un comparativ exhaustiv – sunt scene pe care nu am avut cum sa le acoperim, pur si simplu din motive meteorologice sau geografice, dar si telefoane care nu au intrat in comparativul nostru pentru ca au ajuns prea tarziu la noi (Xiaomi 14 Ultra) sau nu le-am avut la dispozitie (iPhone 15 Pro Max).

Ca de fiecare data, am incercat sa punem accentul pe utilizare real-life, cu setarile implicite din fabrica, in modul implicit de fotografiere, pentru ca majoritatea utilizatorilor asa folosesc telefonul. De asemenea, am comparat solutii complete, nu senzori sau lentile. Pentru ca asa cum ati vazut, toti concurentii folosesc senzori Samsung, Sony sau OmniVision, insa diferenta nu o face doar senzorul, respectiv lentila, ci si chipset-ul, viteza acestuia de procesare a imaginii si algoritmii pe care ii aplica.

Nu in ultimul rand, trebuie sa tinem cont de faptul ca am comparat telefoane cu chipset-uri si capacitati de stocare diferite, care au pozitii diferite in gama producatorului si sunt comercializate pentru preturi diferite. Astfel, Samsung Galaxy S24 Ultra (12/256GB, 5999 RON) si Google Pixel 8 Pro (12/256GB, 4749 RON) sunt varfuri de gama absolute, Apple iPhone 15 Pro (8/128GB, 5399 RON) este mijlociul seriei, in timp ce Xiaomi 14 (12/512GB, 4549 RON) este cel mai mic model din gama.

Cu alte cuvinte, asa cum mentionam si in introducere, nu am comparat varfurile de gama absolute de la fiecare producator, ci mai degraba diverse telefoane populare in momentul de fata, fiecare cu dotarile, pretul si grupul sau tinta de utilizatori. Avem de-a face cu chipset-uri diferite, sisteme de operare diferite, dimensiuni ale ecranului diferite, capacitati de stocare diferite si nu in ultimul rand, camere diferite, toate aceste aspecte cantarind greu in momentul in care decidem o achizitie.

Revenind insa la camerele noastre, se pare ca batalia pentru primul loc se da intre Samsung Galaxy S24 Ultra si Google Pixel 8 Pro, cu un usor avantaj pentru primul, intr-o buna parte din cazuri. Pe de alta parte acest lucru este perfect normal, cele doua modele fiind de altfel si varfuri de gama in momentul de fata. Usor in spatele lor, se pozitioneaza probabil cel mai impresionant model din comparativul de astazi, mai precis Xiaomi 14. Spun asta deoarece discutam despre cel mai accesibil telefon din test, singurul echipat cu un spatiu de stocare de 512GB, care nu se face de rusine in fata unor modele semnificativ mai scumpe, in unele cazuri.

Asa cum ne-au obisnuit Apple, iPhone 15 Pro este unul dintre cele mai costisitoare modele din test, are cea mai redusa cantitate de memorie si in majoritatea cazurilor se pozitioneaza ultimul din punct de vedere al reproducerii culorilor, respectiv al nivelului de detaliu din imagini. Asta nu inseamna insa ca nu exista scene unde iPhone 15 Pro reuseste sa uimeasca, asa cum am vazut de altfel in cadrul comparativului de astazi.

Desigur, nu trebuie sa uitam ca in momentul in care discutam despre imagini exista latura tehnica si latura estetica. Iar esteticul este subiectiv, fiind supus filtrului propriu al fiecaruia. De exemplu, poate un telefon reproduce mai bine scena fotografiata, dar rezultatul post-procesat obtinut de altul, desi mai putin realist, poate fi mai placut din punct de vedere estetic. De aceea incercam sa nu facem referire la acest aspect si fiecare este liber sa isi aleaga favoritul dintre cele 4 telefoane testate astazi.

La final, as vrea totusi sa retineti ca discutam despre unele dintre cele mai capabile telefoane din lume la capitolul foto, iar diferentele dintre acestea sunt destul de mici, drept urmare fiecare va alege modelul mai apropiat de gusturile si nevoile lui. Din punctul meu de vedere, Samsung Galaxy S24 Ultra reuseste sa obtina cele mai bune rezultate in marea majoritate a cazurilor, urmat indeaproape de Google Pixel 8 Pro, care ofera probabil cel mai bun raport calitate / pret pentru un shooter high-end in momentul de fata. Xiaomi 14 obtine cel mai bun raport calitate / pret per total, aducand fotografia high-end, un chipset de varf dar si un spatiu de stocare generos, intr-o gama de pret foarte atragatoare, iar Apple iPhone 15 Pro ne arata ca poate tine pasul cu greii Android, fiind de asemenea cel mai compact telefon dintre modelele testate astazi de noi.

Comentarii

3 comentarii la: Smartphone photo battle 2024 – Samsung Galaxy S24 Ultra vs Xiaomi 14 vs Google Pixel 8 Pro vs Apple iPhone 15 Pro

  1. Greuceanu a scris pe:

    Bun comparativ, ceva așteptat de la Monstru și echipa Next.
    Ce mult mi-ar plăcea să reușiți să puneți mâna și pe vârfurile de gamă ale grupului BBK, respectiv Oppo Find X7 Ultra și Vivo X100 Pro pe care eu le consider per total semnificativ deasupra lui S24 Ultra. Știu că e greu nefiind disponibile oficial, dar ar fi minunat dacă ați reuși.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Multumim pentru aprecieri!

    Din pacate este foarte greu sa strangi la un loc mai multe varfuri de gama in acelasi timp, OPPO am mai testat si imi plac mult, dar au obiceiul sa nu aduca varfuri de gama in Romania. Pe Vivo nu am pus mana decat odata cred. OnePlus ar mai merita, fiind din acelasi grup si avand in general camere foarte bune.

  3. MihaiD a scris pe:

    Multumim pentru efort, putini oameni mai fac asa ceva in zilele noastre. Pentru mine Pixelul este cel mai bun!

Lasa-ne un comentariu: