Introducere

 
Nu stiu altii cum sunt, dar eu iubesc toate anotimpurile, fiecare dintre acestea aducand cu el o multitudine de amintiri si sentimente. Iarna este perioada nametilor nesfarsiti de altadata, perioada in care ningea cu fulgi mari si ne incalzeam la gura sobei, dupa o zi petrecuta pe partie. Primavara este anotimpul insorit in care natura se trezeste la viata, acoperind totul in verde crud, cu un vesnic miros de proaspat, dar in acelasi timp de pamant umed care se dezgheata. Vara este perioada vacantei, a dupa amiezelor lenese petrecute in compania unei carti bune, a soarelui care iti scalda fata in raze fierbinti, a mirosului marii si a onomatopeelor repetate intr-una de pescarusii neastamparati.

Iar toamna… toamna are atat de multe fatete, de la Septembrie insorit, luna in care m-am nascut, cu amieze calde si placute, cu struguri, cu dovleci, cu must si pastrama, trecand prin Octombrie care ne pregateste zilnic un regal de culori si nuante, in care diminetile incep sa ne traga un pic de urechi, iar serile incep sa vina mai devreme si ajungand la morocanosul si frigurosul Noiembrie, cu ale sale ploi nesfarsite, cu mirosul frunzelor care se intorc lent in pamant, cu vrabiute care se ascund zgribulite pe sub stresini, privind in zare dupa surorile randunici, care au plecat deja in lungul lor drum spre caldura.

Iar apoi… totul se repeta, anotimp dupa anotimp, an dupa an. Iar noi regasim senzatii din alte vremuri, cu fiecare anotimp care trece pe langa noi, dar si senzatii noi, starnite de vremurile care se schimba incontinuu, inclusiv anotimpurile, care parca se incapataneaza in ultimii ani sa nu mai semene cu ceea ce stiam noi. Pentru ca acum iarna nu mai este chiar iarna, iar nametii ii vedem sporadic, daca ajungem la munte, primavara vine mult mai devreme, vara se intinde pana tarziu, chiar pana in Octombrie uneori, iar toamna morocanoasa a lui Noiembrie acapareaza lacoma bucati considerabile din Decembrie.

Si chiar si asa… eu tot iubesc toate anotimpurile, ba chiar imi pastrez un obicei de ani si ani de zile, obicei pe care probabil ca il impart cu cine stie cati altii dintre voi. Ma refer la faptul ca vara mi se face uneori dor de nametii nesfarsiti, iar iarna parca imi este dor de razele de soare si de cantecul marii care se loveste de pietre. Iar in alti ani, in alte timpuri, aceste nazuinte ar fi ramas pur si simplu asta… nazuinte, dorul nesfarsit de o vreme diametral opusa, incurajat de firea noastra care ar vrea cate putin din toate… tot timpul.

In zilele noastre insa lucrurile s-au schimbat destul de mult, iar dorul de vara sau de iarna poate fi ostoit cu usurinta cu un simplu bilet de avion, catre un taram in care vara se desfasoara in voie, in Decembrie, sau iarna este la ea acasa, in Iunie. Motiv pentru care, in ultimii ani, dupa ce am avut ocazia in 2020 sa vedem cum lumea poate deveni deodata mult prea mare si inabordabila, am incercat sa ne demonstram constant ca lucrurile au revenit la normal, ca lumea este la fel de mica iar noi putem urmari vara sau iarna, oricand ne-am dorim asta. In Decembrie 2023, pentru noi asta a insemnat Laos (alaturi de Vietnam si Taiwan, despre care v-am mai povestit si cu alte ocazii), mai precis Luang Prabang, adica subiectul articolului de astazi.

 
Google Pixel 8 Pro
 

 
Apple iPhone 15 Pro