lab501.ro

Review – OnePlus 9 si OnePlus 9 Pro

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 16 April, 2021.

Constructie si dotari

 
Asa cum ne-a obisnuit producatorul, OnePlus 9 si OnePlus 9 Pro sunt livrate in ambalajul emblematic, de culoare rosie, alaturi de o husa de protectie, alimentatorul de 65W, un cablu USB-C -> USB-C, manualul utilizatorului si cheita cu ajutorul careia avem acces la tavita SIM-urilor.

Din punct de vedere al design-ului, singurele diferente intre OnePlus 9 si OnePlus 9 Pro sunt dimensiunea, respectiv lipsa unei camere de pe spate. In rest, avem de-a face cu acelasi design bazat pe un sasiu de aluminiu, un strat de Gorilla Glass 5 pe fata, respectiv un strat de Gorilla Glass 3D pe spate.

OnePlus ne propune un design elegant, stilat, fara a iesi insa in comun prin ceva anume, aspect care sincer sa fiu este pe gustul meu. Avem de-a face cu doua telefoane subtiri si elegante, cu o usoara curbura a ecranului, butoane pozitionate standard (Power pe dreapta, respectiv volum +/- pe stanga), dar si cu un buton extra, in esenta un slider care trece automat telefonul in modul silent, o dotare care, din nou, este pe gustul meu.

Latura inferioara adaposteste difuzorul secundar, microfonul principal, conectorul USB-C si tavita SIM-urilor, in timp ce latura superioara adaposteste microfonul secundar. Ansamblul camerelor este incadrat intr-un dreptunghi, OnePlus renuntand la clasica pozitionare a camerelor in zona mediana a telefonului, utilizata pana acum. Asa cum puteti observa, in cazul lui OnePlus 9 lipseste camera tele, precum si senzorul IR pentru autofocus, dimensiunea generala a ansamblului camerelor fiind insa aceeasi.
 

Comentarii

Niciun comentariu la: Review – OnePlus 9 si OnePlus 9 Pro

Lasa-ne un comentariu: