Review – AORUS 15 BSF – Intel Core i7 13700H + Nvidia GeForce RTX 4070 Mobile
Concluzii
Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, notebook-urile din gama AORUS 15 ofera un design elegant si sobru, o calitate a constructiei impecabila si o performanta ridicata, bazate pe componente puternice, configurate inteligent din punct de vedere al consumului de curent. Desigur, AORUS 15 BSF nu face exceptie de la aceasta regula, drept urmare cei de la GIGABYTE au reusit din nou sa ne ofere o bestie de gaming imbracata in haine sobre, care aproape ne duc cu gandul la un notebook de business.
Mai mult decat atat, nu avem de-a face cu procesoare gurmande din gama HX, dar Intel Core i7 13700H reuseste sa ofere performante similare cu Intel Core i9 12900HK, un procesor din gama i9, in timp ce Nvidia GeForce RTX 4070 Mobile intrece modelul echivalent de anul trecut, Nvidia GeForce RTX 3070 Mobile. Ce-i drept, dupa ce am vazut 4080 si 4090 in actiune parca ne-am fi asteptat ca 4070 sa depaseasca si 3070Ti Mobile, insa Nvidia nu au fost la fel ce generosi in segmentul mainstream asa cum au fost in cel high-end.
Per total insa, AORUS 15 BSF ofera suficienta performanta atat pentru gameri, cat si pentru creatorii de continut, impachetata intr-un sasiu elegant, echipat cu un acumulator supradimensionat, un display de buna calitate si toata conectica de care am putea avea nevoie in 2023. Drept urmare, acum cred ca a venit momentul sa testam notebook-uri chiar si mai accesibile, nu-i asa?
Comentarii