Probabil stiti deja, si ati putut sa cititi in mai multe dintre review-urile noastre, ca inainte de a analiza unul sau mai multe produse stacheta trebuie ridicata la un anumit nivel. Nu prea sus deoarece concluzia va suna extrem de tragic si nu prea jos pentru ca nu vrei sa iti trimiti cititorii sa cumpere un produs care de fapt nu e atat de bun pe cat au inteles. Cu asta vreau sa incep, sa stabilesc nivelul stachetei: Din vara lui 2009 sunt utilizator de MacBook Pro, in varianta de 15″. Modelul pe care il detin este primul unibody, lansat in toamna lui 2008, pe care l-am achizitionat cu ocazia lichidarilor de stoc pentru circa 5000 de lei, si urmatorul notebook ma va costa probabil tot cam atat. Asta sa fie expozitiunea povestirii noastre.

Povestirea este un editorial, nu o analiza tehnica sau strategica, asa ca doza de subiectivism va fi apreciata de unii si blamata de altii. Articolul de fata nu este o elogie in cinstea produselor Apple (si uite asa ma simt dator sa explic defectele lor, dar ceva mai tarziu), articolul de fata este o plangere cat se poate de sincera si cat se poate de deschisa pentru producatorii de Ultrabook-uri.

Vreau sa-mi cumpar un Ultrabook, asa ca vorbesc din perspectiva unui client “in the market”. Nu ma nemultumesc prea multe lucruri la notebook-ul meu actual, are doua upgrade-uri facute: 8GB de RAM si un SSD destul de rapid. Procesorul este clar depasit de noile modele, dar cum principala ocupatie este documentarea online si redactarea articolelor, nici asta nu cantareste prea mult in balanta. Imi place totusi sa il port cu mine tot timpul, la facultate, la evenimente si la unele iesiri, iar asta e motivul pentru care caut altceva. Am doar 20 de ani si imi place sa fac miscare, dar MacBook Pro-ul de 15″ are 2.5kg si nu e deloc o placere sa-l cari. Ii aud pe unii cum se gandesc – “desktop replacement-ul meu are 5kg, de ce se plange omul ala oare?” – dar eu nu vreau un desktop replacement, pentru ca vreau sa il port cu mine, nu vreau nici o tableta, pentru ca nu e la fel de productiva ca un notebook. Dar la 2.5kg pur si simplu caut ceva mai usor, ceva pe la 1.3-1.5kg. M-am hotarat, vreau un ultrabook! Sa fie asta intriga povestirii noastre.

Din partea mea cei de la Intel primesc numai sincere aprecieri pentru conceptul de Ultrabook; chiar ma atrage ideea unui laptop mic, usor, cu autonomie buna si care sa raspunda repede la comenzi. Din fericire, au reusit sa construiasca aceste device-uri inca de la generatia Sandy Bridge. Lucrurile au evoluat natural odata cu Ivy Bridge, iar in viitor ne asteapta lucruri extraordinare pe acest front. Si sa va fie clar, performanta si fluiditatea Ultrabook-urilor este meritul eforturilor lui Intel, Microsoft si al producatorilor de SSD. Apple, Asus, HP, Lenovo, Samsung si ceilalti trebuie sa se asigure ca utilizatorul primeste si celelalte lucruri pe care le vrea: o carcasa atragatoare, autonomie, display, tastatura, touchpad, etc. Cu alte cuvinte, interfata catre hardware si sistemul de operare. De aici si motivul profundei mele dezamagiri vis-a-vis de actuala oferta de Ultrabook-uri. Pentru mine conteaza patru lucruri: tastatura, touchpad, display si autonomia. Design-ul ar fi al cincilea, dar nu are nicio legatura cu subiectul discutiei. Provocarea o reprezinta gasirea ultrabook-ului care sa le ofere pe toate in acelasi pachet, dar fiindca nu exista produsul perfect ramane sa gasesc cel mai bun echilibru.

Si dupa cateva saptamani de documentare si testare produse, fie in calitate de membru al NEXT LAB501, fie in calitate de vizitator prin showroom-uri, am ajuns la concluzia ca fiecare ultrabook are cel putin un minus important. Fiecare calca stramb in una sau mai multe privinte, si aici nu ma refer la deciziile luate in vederea scaderii pretului de comercializare. Ma refer la acele lucruri care necesita putina atentie pentru a fi realizate calitativ, atentie pe care nu o primesc.

O sa incep cu touchpad-ul. Touchpad-ul nu este construit de producatorul Ultrabook-ului, acesta doar implementeaza o solutie third-party. Cele mai multe trackpad-uri sunt fabricate de Synaptics, Elan sau Cypress. Dintre acestea doar modelele Synaptics par sa ofere o experienta placuta in totalitate: palm-rejection, gesturi cu mai multe degete, timpi de raspuns, etc. M-as fi asteptat ca Ultrabook-urile high-end sa foloseasca asadar touchpad-uri de la Synaptics, dar lucrurile nu stau chiar asa… numai Apple si HP au ales aceasta varianta. Acer, Asus si Samsung, ca sa-i numesc pe cei mai importanti, folosesc touchpad-uri Elan, care sunt cu cel putin un nivel sub Synaptics. Cel mai usor lucru de remarcat este intarzierea pointer-ului/scroll-ului pe ecran fata de deget, lucru care cred ca ar putea fi reparat in drivere. Dar nici palm-rejection-ul nu e grozav, iar asta e un lucru foarte grav pentru cei ca mine, care isi petrec mare parte a timpului scriind, pentru ca daca touchpad-ul imi confunda palma cu degetul cursorul va sari pe ecran si imediat voi scrie in alta parte decat credeam… credeti-ma ca nu e deloc placut. Touchpad-ul de la Cypress, pe care l-am intalnit la Dell, sta cel mai prost la gesturile cu mai multe degete, chiar si scroll-ul cu doua degete este confundat cu pinch-to-zoom-ul de cele mai multe ori. O problema poate si mai grava e ca atunci cand procesorul este ocupat, lag-ul devine extrem de suparator din moment ce driver-ul nu mai are tot atata timp sa isi execute instructiunile.

Tastatura este al doilea lucru care ma intereseaza la un Ultrabook din moment ce principala mea ocupatie este sa scriu articole si stiri. Din pacate, lucrurile stau mult mai complicat aici pentru ca e foarte greu sa exprimi calitatea unei tastaturi; ea trebuie sa faca pereche buna cu cine o foloseste, nu neaparat cu altcineva, iar preferintele difera destul de mult in acest aspect. Cele mai des intalnite greseli (repet, in opinia mea) sunt cursa foarte scurta si constructia per-se a tastelor – materiale folosite, forma, finisaj. In incercarea de a ajunge la o grosime cat mai mica a ultraportabilului, producatorii s-au vazut nevoiti sa scurteze cursa tastelor, care este foarte importanta pentru feedback-ul utilizatorului – Vreau sa stiu daca am apasat pe tasta fara sa ma uit la ecran. Samsung Series 9, Acer Aspire S7 si Asus Zenbook au facut cel mai mare compromis in aceasta privinta, dar nu inteleg cum Apple a reusit sa pastreze cursa tastelor la fel de lunga si pe Air-uri; HP face o treaba chiar mai buna decat Apple, dar se poate spune ca nici nu au cele mai subtiri Ultrabook-uri. Alti producatori au o mare problema cu forma si constructia tastelor (la voi ma uit, Toshiba!)… tastele micsorate sunt mult mai greu de apasat cu precizie, iar finisajul lucios si alunecos nu ajuta absolut deloc. Problema tastelor mici ati putut s-o vedeti si in cazul lui Vaio Duo 11, unde form-factor-ul a fost considerat mai important decat ergonomia tastaturii:

Pentru o tableta o fi mare Vaio Duo, dar pentru un Ultrabook este extrem de mic si de portabil. Adaugand la aceasta faptul ca slider-ul nu gliseaza pana in capat, nu este pur si simplu spatiu pentru a face tastele patrate; in schimb, ele au capatat o forma putin turtita, prea mica pentru cei cu degetele mari. Iar cursa tastelor este foarte scurta, asa ca feedback-ul nu este cel mai grozav. In timp ce scriam aveam permanent tendinta sa ma uit in urma sa vad daca intr-adevar a fost inregistrata litera pe care am crezut ca am tastat-o. Dupa prima experienta cu tastatura, am ajuns la concluzia ca este net superioara celei virtuale doar pentru tastele speciale (Print Screen, de exemplu). In orice caz, cu oricare dintre cele doua, nu cred ca veti putea scrie pentru perioade indelungate – pur si simplu nu este suficient de confortabil.

As fi dorit un Ultrabook in locul unei tablete tocmai pentru ca tastatura mi-ar permite sa scriu mai repede si mai confortabil fara sa imi oboseasca mainile in acelasi timp. De aceea e atat de importanta pentru un Ultrabook in form-factor-ul clasic!

Display-ul este una dintre componentele Ultrabook-urilor care au vazut imbunatatiri considerabile chiar si in comparatie cu prima generatie (cele cu Sandy Bridge). Zenbook Prime aduce un panel de tip IPS cu rezolutie FullHD chiar si la diagonala de 11″, Acer Aspire S7 este si el FullHD, iar PLS-ul mat de 1600×900 de pixeli de pe Samsung Series 9 nu oboseste ochii atat de repede ca altele. Sunt cateva modele pe care inca le asteptam sa soseasca in Romania care promit si ele foarte mult: Samsung a prezentat deja Series 9 WQHD cu o rezolutie de 2560×1440 iar HP Spectre XT TouchSmart aduce in sfarsit un display Full HD de calitate pe un Ultrabook care nu are alte probleme grave.

Problema este ca orice alt Acer in afara de Aspire S7, ultraportabilele Toshiba, MacBook Air, Dell XPS 13, toate au ramas blocate la display-uri de o calitate indoielnica. Sa imi fie cu iertare, dar numele pomenite in paragraful de mai sus sunt exceptiile. E clara directia in care se indreapta piata, dar deocamdata majoritatea Ultrabook-urilor dezamagesc in acest sens.

Autonomia este probabil factorul decisiv in ceea ce priveste portabilitatea, pentru ca un device care poate fi carat cu usurinta nu e prea util atunci cand bateria e moarta, nu? Un lucru amuzant este ca bateria poate omori portabilitatea in doua moduri: fie autonomia este slaba, fie bateria este atat de mare incat grosimea si masa device-ului cresc considerabil. Doua exemple care imi vin in minte ar fi Acer Aspire S7 pe de o parte, un Ultrabook extrem de subtire dar care rezista circa 4 ore pe baterie, si HP Folio 13 pe de alta parte – primeste 7 ore de functionare fara incarcator, dar grosimea creste. Lenovo X1 Carbon, Samsung Series 9 si MacBook Air sunt trei dintre modelele care cred ca au reusit sa echilibreze balanta cel mai bine.

Nu exista un Ultrabook perfect pentru toata lumea. Nu exista un Ultrabook perfect, si cu asta basta, dar era de asteptat. As fi vrut insa sa vad compromisuri facute in mod echilibrat, sunt atatea device-uri impresionante pe care le strica un touchpad de slaba calitate sau o tastatura incomoda. Eu nu pot sa renunt la niciunul dintre criteriile mele de selectie, nu pot nici macar sa le ordonez, altii probabil ca pot. Chiar si in acest caz, le recomand sa fie cat mai exigenti cu putinta. Nu exista niciun motiv rezonabil pentru care Series 9 sa nu aibe o tastatura ca Spectre XT, un display ca Zenbook Prime FHD si un trackpad ca MacBook Air.

Ideea de la care am pornit este ca in 2009 am dat 5000 de lei pe un notebook. As fi dispus sa dau aceeasi suma si acum ca sa il schimb, dar in afara de avansurile tehnologice de asteptat (CPU, GPU, RAM, SSD) nu gasesc un Ultrabook care sa imi ofere o experienta mai buna.

Dragi Acer, Asus, Dell, HP, Lenovo, Samsung si Toshiba: procesoarele Ivy Bridge sunt grozave, cu 4 sau 8GB DDR3 poti satisface cam orice aplicatie domestica, SSD-urile ofera timpi de raspuns extrem de scazuti, dar daca vreti ca utilizatorul sa se poata bucura de toate acestea si sa spuna nu ca procesorul e grozav, ci ca Ultrabook-ul in sine este super…

DON’T MESS UP THE INTERFACE!