Review – Lenovo Legion Y740 15ICH & Lenovo Legion Y740 17ICH
Teste CPU
Am spus-o de o mie de ori si o voi repeta cu fiecare ocazie – cand vine vorba despre teste de performanta, sistemul de referinta are o importanta cruciala in realizarea unor comparatii obiective. De aceea nu putem compara rezultate obtinute pe platforme diferite in cazul placilor video sau al procesoarelor, chiar daca discutam despre aceeasi cantitate de memorie RAM sau acelasi SSD utilizat pentru stocare. Orice variabila va avea ca efect o deviere de la rezultatele obtinute in cadrul aceluiasi sistem de referinta, motiv pentru care, de cele mai multe ori, rezultatele obtinute pe platforme diferite nu sunt comparabile.
In cazul notebook-urilor, avem de-a face din start cu sisteme de referinta diferite, de la cantitatea sau frecventa memoriei RAM si pana la sistemul de racire utilizat, dimensiunea laptop-ului s.a.m.d. Ca sa nu mai discutam despre faptul ca exista scenarii de utilizare diferite, toate notebook-urile fiind limitate din punct de vedere al profilului de performanta sau al capacitatii acumulatorului. Tocmai de aceea testele se fac cu notebook-ul conectat la priza, mai ales in cazul notebook-urilor de gaming, care sunt sever limitate din acest punct de vedere in momentul in care ne bazam pe acumulator.
Pentru a complica lucrurile si mai mult, producatorii au o oarecare libertate in momentul in care configureaza produsul si ma refer aici la frecventele turbo, la tensiunea de alimentare, la profilul ventilatoarelor, drept urmare acelasi procesor sau aceeasi placa video poate obtine performante diferite in functie de implementare, de configuratia memoriei, de performanta sistemului de racire s.a.m.d. Mai mult decat atat, exista diferente si la nivel de driver daca discutam despre notebook-uri testate acum 7-8 luni.
Tocmai de aceea, nu avem prea des posibilitatea sa facem comparatii directe intre notebook-uri. De aceasta data insa, am testat un notebook echipat cu un procesor Intel Core i7 8750H si o placa grafica Nvidia GeForce GTX 1070 Max-Q chiar la sfarsitul lui Decembrie, in timp ce toate notebook-urile echipate cu o solutie grafica RTX au fost testate intr-un interval de ~2 saptamani. Mai mult decat atat, toate aceste notebook-uri sunt echipate cu acelasi procesor, prin urmare de aceasta data am putut realiza o comparatie directa.
De la bun inceput observam ca exista diferente la capitolul performanta, chiar si daca discutam despre acelasi procesor. Astfel, Lenovo Legion Y740 15ICH, Lenovo Legion Y740 17ICH si Alienware M5 obtin rezultate similare in Cinebench si Blender, in timp ce Acer Predator Triton 500 si GIGABYTE AERO 15-X9 obtin rezultate ceva mai mici. In primul rand este vorba despre faptul ca modelele Acer si GIGABYTE sunt foarte subtiri, drept urmare procesorul poate intra mai repede in throttle, cum este cazul modelului Triton 500, iar in al doilea rand exemplarul de GIGABYTE AERO 15-X9 testat de noi (sample de test) este echipat cu o configuratie single channel DDR4 (un singur stick de 16GB RAM), drept urmare obtine performante ceva mai scazute in testele de procesor.
Acest lucru este vizibil si in WinRar, care pune accentul pe performanta memoriei RAM, dar si in PCMark, unde modelul GIGABYTE obtine rezultate similare cu Alienware-ul testat in Decembrie, care este echipat insa cu o placa video din vechea generatie. Observam ca Tritonul isi revine acolo unde procesorul nu este incarcat la fel de mult ca in Cinebench si Blender, adica in WinRar si PCMark. Oricum, un lucru este clar – Lenovo Legion Y740 15ICH si Lenovo Legion Y740 17ICH sunt notebook-uri de gaming, cu dimensiuni generoase (chiar daca 15ICH este destul de subtire), prin urmare sistemul de racire isi face treaba iar performantele se incadreaza in partea superioara a clasamentului.
Comentarii
Am reusit sa imi dau rinichiu pe un Y740 15″ I5 8300h 16 Gb RAM Rtx 2060 512 Gb SSD Nvme
Nu se mentioneaza niciodata in review-uri
– IPS-urile au toate Backlight Bleeding, depinde in ce masura de mult, de evitat din punctul meu de vedere acest fel de display + ca la cam toate IPSurile de gaming au “luminozitatea scazuta” sa nu se creada ca nu lumineaza toata casa pe fundal alb (eu zic ca e destula luminozitate), doar ca in jocuri partile inchise nu prea se vad, de unde si luminozitate scazuta, mai cred ca IPS-urile au un fel de iluminare de distruge ochii, cu timpul nu vezi corect doar daca este lumina puternica, iti omoara ochii pe partea de captare lumina, e ultimul IPS pe care o sa il mai iau
– ca la generatia anterioara chipsetul placii de baza era in aer, cum rezolva ei, pun totul la comun, procesor, placa grafica, chipset pe aceeasi talpa de racire. Cat ar costa racirea cu pipe sa fie individuale CPU si alte pipe GPU, pe cipset un radiator discret, asa cum fac toti, se face un amaestec de: care incinge mai tare le incinge si pe celelalte inutil
– CPU-urile Intel se incing in draci, nu scapi de throttling, nu imediat, dar dupa ce incingi bine leptopul …. miroase ca la cuptorul incins, short life
Strict la acest model, tastatura e misto, imi place cum se apasa, vede, efecte light, dar nu e pt un laptop de gaming, nu are nici o legatura cu domeniul, plus ca desteptii de la Lenovo stau prost la ergonomie, te arunca cu totul in partea dreapta, au reusit sa puna niste butoane in plus, dar total aiurea pozitionate pe ansamblu
Scriu asa de tarziu caacum am achizitionat plita.
anonim, backlight bleeding e una, lipsa de contrast (ce acuzi tu) e alta. E posibil ca nivelul de luminozitate sa fie prea scazut, dar pentru o experienta optima ar fi indicat sa calibrezi monitorul si sa setezi si jocul corespunzator. Cat despre IPS… nu prea exista panou cu reproducere a culorilor mai buna in momentul de fata.
Legat de chipset, te deranjeaza personal cu ceva? Se inchide laptop-ul din cauza asta? Nu cred. Da, ar fi putut pune ceva pe el, dar daca merge nu vad problema.
Legat de procesor, din pacate ai dreptate, ultimele generatii se incing prea mult din punctul meu de vedere, nu poti scapa de asta decat prin cresterea vitezei de rotatie a ventilatoarelor, ceea ce va duce la disconfort auditiv.
Ce intelegi tu prin tastatura de gaming? Si ce inseamna te arunca in partea dreapta?
Btw, echilibrata configuratie ai ales, bravo!
Legat de procesor se rezolva prin undervolt 0.150 cu Intel(R) Extreme Tuning Utility cel mai usor, pare ca se incinge de bun simt dupa, am descoperit dupa ce am scris prima data
backlight bleeding, IPSurile au asa ceva, mai mult sau mai putin, la el ma refeream
tastele macro te fac ca pozitia mainiilor sa se mute inpre dreapta, din obisnuinta in loc de WSAD apesi Q Caps A S, are cursa prea mica butonul la apasare, uneori nu sesizezi daca vrei sa apesi alternant si finut pe o tasta anume gen “inainte”
Ziceai ca nu au un profil mai agresiv la ventilatoare, exista combinatia FN+Q care seteaza venturile la maxim, ajuta dar nu stiu cat o sa si tina fara sa fac curat, ca au acumulat mult praf
Pingback: Review - Lenovo Legion Y540 15IRH & Lenovo Legion Y540 17IRH - next lab501
Pingback: Review – Lenovo Legion 5 Pro 16ACH6H vs Lenovo Legion 5 16ACH6A – next lab501
Cele mai recente stiri
Logitech lanseaza PRO X SUPERLIGHT 2 si PRO X TKL
Scris in 5 September, 2023.
IFA Berlin 2022 – Samsung
Scris in 5 September, 2022.
IFA Berlin 2022 – ASUS
Scris in 4 September, 2022.
IFA Berlin 2022 – Lenovo
Scris in 1 September, 2022.
Mountain 4 year anniversary sale
Scris in 22 July, 2022.
Articole Gaming
Alte articole
Syndication
Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Vezi ce facem pe YouTube