Review – ZOOM75 TIGA
Asamblare
Bun, am vazut ce se afla in cutie, acum hai sa trecem la treaba si sa asamblam tastatura. Ei bine, primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa lubrifiem stabilizatoarele, iar eu am folosit pentru asta untura de bursuc si lapte de magarita, pardon, Krytox 205g00 pentru partea de plastic, respectiv FBI XHT-BDZ pentru partea metalica. Urmeaza introducerea stabilizatoarelor in PCB si fixarea lor cu ajutorul blocatoarelor din plastic negru incluse in pachet. Merita mentionat faptul ca ZOOM75 TIGA suporta mai multe configuratii, mai precis ISO si ANSI, respectiv spacebar 7U, 6.25U sau dublu space bar.
Personal am optat pentru configuratia ANSI cu spacebar 6.25U, montand stabilizatoarele corespunzator. Urmeaza montarea materialului fonoabsorbant pe latura superioara, in cazul de fata Poron, respectiv adaugarea unui strat similar pe latura inferioara. Dupa ce am efectuat acesti pasi, montam barele elastice pentru sistemul de prindere si asezam PCB-ul in carcasa. Apoi montam top-plate-ul (FR4 in cazul nostru) si switch-urile (SeaSalt Silent Switch), conectam conectorul magnetic al PCB-ului la omologul sau montat pe carcasa, aliniem conectorii laterali (display si rotita de volum) si apoi pozitionam cu grija latura superioara a carcasei.
Indiferend de tipul de prindere pentru care vom opta, carcasa este alcatuita din doua piese din aluminiu, care se fixeaza cu ajutorul unui mecanism de ingenios. Astfel, latura superioara este prevazuta cu o serie de piese (demontabile) metalice de tip tata, in timp ce latura inferioara este dotata cu mai multe sisteme de prindere cu bila de tip mama. Indiferent cum prindem PCB-ul de carcasa, etapa finala a asamblarii va fi intotdeuna fixarea laturii superioare a carcasei de latura inferioara. Mecanismul cu bila poate fi reglat, pentru a controla practic forta necesara pentru a asambla sau dezasambla carcasa.
Trebuie sa mentionez faptul ca montarea conectorului magnetic necesita putina atentie, nu pentru conexiune efectiv, ci pentru a nu expune prea mult cablul de tip panglica, existand riscul ca acesta sa fie prins intre cele doua laturi ale carcasei, daca nu suntem atenti. De asemenea, monitorul si butonul de volum se conecteaza la PCB cu ajutorul unor pini metalici care trebuie sa pice pe contactele din dreapta PCB-ului, deci acestea trebuie pozitionate corespunzator inainte sa inchidem carcasa.
Nu in ultimul rand, inainte sa trecem mai departe trebuie sa va spun ca exista si trei parti modulare pentru latura din spate, care pot fi achizitionate separat (LEGO Display Base, Artisan Keycap Display Base si Pop Mart Collector Base). De asemenea, Meletrix au lansat impreuna cu ZOOM75 Tiga si o serie de accesorii, cum ar fi ZOOM PAD TIGA (NumPad disponibil in aceleasi variante ca si tastatura), 15 wrist rests construite din aluminiu in diferite culori (Elipsis Mercury Wrist Rest), precum si switch-urile Wuque Studio Arowana.
Comentarii