lab501.ro

Review – ZOOM75 TIGA

Scris de: , in categoria: Featured, Periferice, in 8 November, 2024.

Concluzii

 

1 – Estetica

Tastatura are un design elegant, multiplele posibilitati de configurare punctand din plin la capitolul aspect. Practic, utilizatorii lui ZOOM75 TIGA pot opta pentru o multititudine de variante, producatorul oferind mai multe combinatii de culori, pentru toate gusturile, inclusiv 3 accente diferite pentru latura din spate.

2 – Materiale folosite

ZOOM75 TIGA este construita dintr-un bloc de aluminiu prelucrat la CNC, in interiorul caruia montam PCB-ul hot swappable cu o grosime de 1.6mm, precum si cate straturi de material fonoabsorbant ne dorim. Cu o greutate de 3Kg, discutam despre cea mai solida tastatura testata de mine pana acum, cu o calitate a constructiei absolut impresionanta.

3 – Functionalitate

Din nou, discutam despre cea mai flexibila tastatura pe care am testat-o pana acum, ZOOM75 TIGA oferind 3 tipuri de material fonoabsorbant, 6 tipuri de top plate in total, 4 tipuri de prinderi, display integrat (sau taste, sau badge metalic), rotita de volum, PCB hot swappable, tripla conectivitate, precum si compatibilitate QMK/VIA.

4 – Disponibilitate

Pana pe 18 noiembrie, ZOOM75 TIGA se afla in stadiul de group buy, putand fi achizitionata de pe site-ul producatorului cu livrare estimata in Ianuarie. Discutam despre o tastatura custom speciala, deci nu ne putem astepta sa o gasim pe eMAG, de exemplu.

5 – Raport calitate / pret

ZOOM75 TIGA nu este o tastatura chiar accesibila, avand un pret de 220USD in configuratia testata de noi, iar daca luam in calcul si un set de switch-uri si un set de keycaps-uri, atunci pretul total poate trece cu usurinta de 300 USD. Chiar si asa insa, tinand cont de numarul urias de optiuni de personalizare, precum si de calitatea constructiei, eu cred ca avem de-a face cu un raport calitate / pret destul de bun.

La final trebuie sa va spun ca ZOOM75 Tiga a reusit sa ma impresioneze, oferind posibilitati extrem de avansate de personalizare, totul intr-un kit custom bine pus la punct, usor de modificat conform dorintelor fiecaruia si usor de asamblat. Rezultatul este o tastatura extrem de solida si aratoasa, cu un profil sonor care poate fi reglat fix dupa nevoile si preferintele noastre, fiecare utilizator putand avea practic o alta experienta Tiga.

Producatorul subliniaza de altfel acest lucru, oferind fisierele sursa pentru badge, stand-urile care pot fi montate pe spate, grila si greutate, fiecare pasionat putand produce aceste elemente asa cum isi doreste, cu ajutorul unei imprimante 3D. Cu alte cuvinte si mai multe posibilitati de personalizare!

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: