Review – 1MORE Stylish True Wireless E1026BT-I
Prezentare
1MORE Stylish True Wireless sunt livrate in ambalajul specific producatorului, impreuna cu un bundle generos. Astfel, pe langa casti si cutia de transport / incarcare, in pachet mai gasim manualul utilizatorului, un cablu USB->Micro USB, o punguta pentru transport, precum si 3 perechi de ear-tips (XS, S si L) si trei perechi de O-hooks (XS, S si L), castile fiind echipate implicit cu accesorii M – revin imediat asupra acestui aspect.
Din punct de vedere al formei si dimensiunilor, cutia de transport / incarcare ne duce cu gandul la un ou, ce-i drept un ou de culoare neagra. Pe latura din fata gasim butonul cu ajutorul caruia deschidem capacul, in timp ce conectorul micro USB pentru incarcare este pozitionat pe latura din spate.
Fiecare casca se aseaza perfect in locul ei in carcasa, incarcarea realizandu-se cu ajutorul celor doua contacte aurite pozitionate pe latura inferioara a incintei castii. Fiecare casca este alcatuita dintr-o incinta de plastic, in care sunt dispuse antena LDS, chipset-ul si acumulatorul, precum si o incinta conica, in care este dispusa membrana.
In jurul acestei incinte se monteaza o piesa de cauciuc denumita o-hook, care asigura fixarea castii in ureche. In capatul incintei este montata partea care intra in ureche, adica “ear-tip”. Practic, in pachet gasim in total 4 dimensiuni pentru ear-tips si 4 dimensiuni pentru o-hooks, utilizatorul putand customiza dimensiunea castilor in functie de dimensiunile urechii.
Pentru control, putem utiliza comenzi vocale, daca avem asistentul (Siri/Google) activat pe telefon, sau putem utiliza butonul pozitionat pe fiecare casca. In modul auditie muzicala, o apasare inseamna play / pauza, doua apasari inseamna urmatoarea piesa si 3 apasari inseamna piesa anterioara.
In mod convorbire, cu o apasare scurta acceptam sau incheiem convorbirea, iar cu o apasare prelungita respingem apelul. De asemenea, putem utiliza butonul pentru a porni sau au opri headset-ul. Nu in ultimul rand, pe exteriorul fiecarei casti gasim un led de stare care ne indica nivelul de incarcare al bateriei, precum si starea conexiunii bluetooth.
Comentarii
Si unde le gasim noi la pretul ala ? pe site-ul lor e 99euro, in america 119 dolari pe ama germania 100 si ceva.
Nu stiu, de ce nu ii intrebi pe ei? Asta este pretul pe care ni l-au comunicat inainte de lansare, vazand cat costa in magazine incep sa cred ca este fara TVA…