lab501.ro

Intel lanseaza oficial gama Ivy Bridge in Romania

Scris de: , in categoria: Stiri, in 5 June, 2012.

In cadrul unei conferinte de presa, Intel a lansat oficial si in Romania cea de-a treia generatie a procesoarelor Intel Core pentru sisteme Ultrabook, desktop si mobile. Pentru ultrabook-uri vor fi disponibile, in urmatoare luna, peste 35 de noi design-uri urmand ca pe viitor sa fie dezolvate in jur de 115 design-uri diferite de ultrabook. Cu toate acestea, diferentele de design vor fi totusi minime, chiar daca acum Intel va denumi ca ultrabook si device-urile cu touchscreen, ceea ce va determina o diferentiere si mai mica intre tablete si ultrabook-uri.

Despre procesoarele destinate PC-urilor desktop puteti citi articolul IVY Bridge – Partea I – Intel Core i5 3570K si Core i7 3770K care trateaza arhitectura si testeaza puterea de calcul a noilor procesoare. Despre grafica integrata in acestea puteti citi in articolul IVY Bridge – Partea II – Studiu al graficii integrate iar in final despre procesoarele destinate notebook-urilor puteti citi IVY Bridge – Partea III – ASUS K55J. Nu am uitat nici de procesoarele destinate ultrabook-urilor, in curand vom publica un review al unui ultrabook dotat cu un procesor Ivy Bridge Core i5-3317U (1.7GHz Dual Core / 2.6GHz Turbo).

Referitor la viitor, experienta unui Ultrabook cu touchscreen este doar inceputul. La Computex 2012, Tom Kilroy, Intel Corporation Senior Vice President, a demonstrat in premiera capabilitatile de recunoastere vocala ale unui sistem bazat pe Nuance Dragon Engine si o tehnologie de discurs optimizata pentru arhitectura Intel dispusa pe sistemele Ultrabook. Cu ajutorul acestei tehnologii, utilizatorii vor putea verifica update-urile de pe site-urile de socializare, initializa apeluri VOIP, cauta pe Internet sau controla continutul media. De asemenea, utilizatorii vor putea verifica Ultrabook-ul atunci cand acesta nu este conectat la Internet prin folosirea vocii, acesta putand deschide la cerere aplicatiile.

Conform celor declarate de Kilroy, compania lucreaza pentru a dezvolta noi tehnologii care sa permita utilizatorilor sa interactioneze natural si intuitiv cu o gama variata de device-uri, de la Ultrabook la smartphone sau sisteme inteligente. Asemenea aplicatii ar putea include recunoasterea gesturilor, folosirea unui smartphone pentru a interactiona sau folosi un Ultrabook sau un desktop PC sau pentru a monitoriza pulsul inimii unei persoane prin intermediul unei tehnologii care vede si analizeaza miscarile obrajilor unei persoane.

Comentarii

Niciun comentariu la: Intel lanseaza oficial gama Ivy Bridge in Romania

Lasa-ne un comentariu: