Samsung Galaxy Xcover- Rugged mainstream
Constructie si design
Galaxy Xcover este un telefon atragator dupa parerea mea, versiunea gri pe care am achizitionat-o eu fiind destul de eleganta si sobra. Avand o diagonala a ecranului de 3.65″, Xcover are dimensiuni potrivite pentru majoritatea utilizatorilor, adica si pentru cei cu mainile mai mari, dar si pentru domnisoare cu maini mai mici. Din punctul meu de vedere, compromisul intre dimensiuni si usurinta in navigare pe internet este optim in cazul Xcover-ului.
Fiind un telefon dur, care se respecta, Xcover este dotat cu 3 butoane fizice (Meniu, Home si Back), un lucru pe care eu personal il apreciez. Ce nu am apreciat la fel de mult dupa o perioada de utilizare este faptul ca din cand in cand butoanele par sa agate, adica sa nu se apese cum trebuie. Totusi, poate este doar o parere de-a mea…
Per total, design-ul partii frontale este simplu si elegant, partea inferioara fiind dominata de cele trei butoane si de microfon, in timp ce in partea superioara gasim logo-ul producatorului, difuzorul si senzorul de proximitate.
In momentul in care intoarcem telefonul ne dam seama ca avem de-a face cu altceva, partea din spate a lui Xcover fiind construita dintr-un plastic foarte dur, acoperit de asperitati, pentru a imbunatati priza si a reduce riscul de a scapa telefonul din mana. In fiecare colt gasim cate un piciorus (o ridicatura), rolul acestora fiind acela de a reduce uzura capacului din spate si de a amortiza eventualele socuri.
Partea superioara este dominatata de camera, aceasta fiind flancata de LED Flash si de difuzorul extern. Partea inferioara adaposteste siguranta capacului din spate. Practic, in afara de faptul ca partea detasabila este foarte bine prinsa de carcasa, exista si o siguranta care nu permite detasarea capacului daca nu este descuiata, in ideea de a mentine capacul din spate inchis chiar si in cazul unui soc. Din pacate, nu pot sa spun ca aceasta siguranta este foarte utila, doarece intr-o luna mi s-a intamplat de doua ori sa se slabeasca singura.
Partile laterale sunt dotate cu 6 santuri care asigura o priza ferma si confortabila. Xcover este mai gros decat telefoanele nobile (S Plus, S 2, etc), insa este destul de subtire comparat cu androizii de buget.
Dispunerea butoanelor si a conectorilor este deja clasica pentru telefoanele Samsung – in partea dreapta avem butonul Power, in stanga Volume + si Volume -. In partea inferioara este dispus conectorul micro USB, in timp ce castile sunt pozitionate pe latura superioara a aparatului. Butoanele se apasa bine si sunt usor de utilizat, insa exista un sentiment de lipsa de feedback uneori, probabil datorita etansarii cu silicon.
Comentarii
salutare !
aplicatiile pot fi mutate cu Link2SD :”Link2SD is an application that makes it easy for Android 1.6+ users with root privileges on their phone to move applications to the SD card”.
procedura nu este foarte complicata . eu am testat pe un sony xperia x8
toate cele bune
pot sa fac update la android 4
Pingback: CeBIT 2013 - Noutati de la Samsung - next lab501
Pingback: Samsung Galaxy Xcover 2 S7710 - Review - next lab501