lab501.ro

Review – Tronsmart Spunky Beat

Scris de: , in categoria: Gadget, in 28 January, 2020.

Prezentare

 

Tronsmart Spunky Beat sunt livrate in ambalajul specific producatorului, in pachet fiind incluse un cablu USB->USB Type-C, precum si 2 perechi de ear-tips (S si L), castile fiind echipate implicit cu accesorii M.

Cutia de transport este semnificativ mai compacta prin comparatie cu modelul anterior, fiind dotata si cu un cablu de incarcare incorporat. Pe latura din fata gasim led-urile care ne indica nivelul de incarcare, in timp ce conectorul USB Type-C pentru incarcare este pozitionat pe latura din spate. Cablul incorporat este pozitionat pe latura inferioara.

Fiecare casca se aseaza perfect in locul ei in carcasa, incarcarea realizandu-se cu ajutorul celor doua contacte aurite pozitionate pe latura inferioara a incintei castii. Fiecare casca este alcatuita dintr-o incinta de plastic, in care sunt dispuse antena, chipset-ul si acumulatorul, precum si o incinta conica, in care este dispusa membrana.

In capatul incintei este montata partea care intra in ureche, adica “ear-tip”. Practic, in pachet gasim in total 3 dimensiuni pentru ear-tips, utilizatorul putand customiza dimensiunea castilor in functie de dimensiunile urechii.

Pentru control putem utiliza butonul pozitionat pe fiecare casca. In modul auditie muzicala, o apasare inseamna play / pauza iar doua apasari inseamna urmatoarea piesa. In mod convorbire, cu o apasare acceptam sau incheiem convorbirea, iar cu doua apasari respingem apelul.

Nu in ultimul rand, in jurul butonului dispus pe fiecare casca, gasim un led de stare care ne indica nivelul de incarcare al bateriei, precum si starea conexiunii bluetooth.
 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: