lab501.ro

Review – Tronsmart Element T6

Scris de: , in categoria: Gadget, in 24 June, 2019.

Tronsmart Element T6

 
A venit vara! Ce propozitie frumoasa… in alte vremuri, mai simple, cand luna Iunie era sinonim pentru vacanta. In zilele noastre, asta inseamna… mai multa munca. Pentru ca, daca in alti ani vara insemna liniste si pace in IT, in ultimii ani lucrurile s-au schimbat drastic, iar vara este plina de lansari. Si daca ne referim in principal la aceasta vara, lucrurile sunt cum nu se poate mai complicate. Procesoare noi de la AMD, placi grafice noi de la ambii producatori, placi de baza noi, SSD-uri noi… ehehei, cate avem noi de facut vara asta!

Si totusi, printre noi mai exista si acei putini norocosi, care acum citesc aceste randuri de pe malul marii, sau de la piscina, alaturi de o blonda rece. Da, vara inseamna si vacanta, distractie, timp petrecut in aer liber. Si ce poate fi mai frumos in aceste conditii decat o solutie care sa iti permita culturalizarea celor din jurul tau.

Pentru ca, nu-i asa, poate nu toata lumea asculta muzica la plaja. Sau poate nu toata lumea iti impartaseste gusturile muzicale. Dar cu o boxa portabila potrivita, cu suficienta autonomie si putere, vecinii tai de cearceaf sau gratar pot impartasi alaturi de tine bucuria auditiei muzicale, indiferent daca isi doresc asta sau nu.

Pentru melomanul din tine, unul dintre producatorii care au intrat recent pe piata din Romania se numeste Tronsmart, oferta acestuia fiind ticsita de boxe de toate dimensiunile si culorile. De exemplu, daca ultima data discutam despre o boxa rezistenta la intemperii, echipata cu un micro SD player, de aceasta data am primit la teste versiunea ceva mai simpla, Tronsmart Element T6.
 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: