Pentru test am conectat boxele Microlab X1 la un DAC extern bazat pe combinatia XMOS U8 (decodor USB) + Texas Instruments DSD1796 (THD de numai 0.0005%) + 2 x Burr-Brown OPA1652 (conversie I/V) + Burr-Brown OPA1652 (buffer diferential + LPF). Pentru alimentarea DAC-ului s-a folosit o sursa externa liniara pentru a obtine cea mai buna calitate audio. Pentru auditie am folosit numai albume in format lossless (DSD, FLAC si APE), iar ca player audio am folosit Foobar v1.3.10 (plugin-uri de ASIO si SACD instalate si configurate).

Desi am mai spus-o si in alt articol dedicat unui sistem audio, inainte de a trece la actiune detaliez termenii folositi in comunitatea audiofila dar pe care nu-i explica de obicei nimeni:

• soundstage: inchizand ochii ar trebui sa aveti impresia ca artistii sunt in fata voastra pe o scena; in mod normal nu ar trebui sa sesizati ca sunetul vine de la doua boxe si nici sa identificati unde sunt amplasate ele in camera;
• dinamica: acest termen se refera la perceptia acustica a sunetului, mai exact la capabilitatea unui echipament de a produce un sunet cat mai “viu”, redand in mod uniform calitativ atat sunete foarte puternice cat si cele discrete;
• liniaritate: este o caracteristica extrem de importanta, dar foarte greu de obtinut in special in cazul sistemelor de sunet destinate PC-urilor. Un sistem liniar presupune o redare cu aceeasi intensitate a sunetelor pe intregul spectru de frecvente perceput de urechea umana (aproximativ 20Hz … 20kHz);
• detaliu: un sistem de sunet are detaliu atunci cand putem identifica fiecare instrument si element din melodie. O consecinta a acestui lucru este faptul ca auzim in unele melodii elemente pe care nu le mai distinsesem pana atunci.

 

• Pentru auditie am folosit urmatoarele albume:

• Lyn Stanley – Potions (DSD)
• Miles Davis – Bags’ Groove (DSD)
• The Alan Parsons Project – I Robot (DSD)
• Nirvana – Bleach (DSD)
• Chesky Records – The ultimate demonstration disk (APE)
• Best of Chesky Classics & Jazz (APE)
• Cafe del Mar Volume 15 (FLAC)
• Beethoven Symphony No. 5 in C minor (FLAC)
• Beethoven Symphony No. 9 in D minor (FLAC)
• Beethoven Concerto for Piano and Orchestra No. 5 in E flat major (FLAC)
• Slayer – Discography (FLAC)
• Iron Maiden – Best Of – (FLAC)
• Megadeth – Greatest Hits (FLAC)
• Judas Priest – Nostradamus (FLAC)
• Michael Buble – It’s time (FLAC)
• Black Sabbath – Best Of (FLAC)

Din prima va pot spune ca Microlab X1 sunt extrem de sensibile la calitatea semnalului de intrare, asadar daca aveti o placa de sunet integrata nu o sa puteti beneficia de ceea ce aceste boxe pot sa ofere. Dupa un rodaj de cateva ore boxele incep sa arate ceea ce pot, diferenta fata de un sistem 2.1 fiind insemnata. Bi-amplificarea difuzoarelor se observa imediat prin separarea foarte buna a instrumentelor in jurul frecventei de taiere, dar mediile nu reusesc totusi sa ma impresioneze.

Desi se aud natural si cald, difuzoarele cu membrana de hartie folosite de Microlab pentru redarea frecventelor joase au slabiciuni evidente in ceea ce priveste detaliul in cazul frecventelor medii. Tweeter-ul ales este foarte ok din punct de vedere al sunetului insa frecventa lui de rezonanta nu este foarte joasa ceea ce inseamna ca Microlab au fost nevoiti sa realizeze o taiere (crossover) in intervalul 3 – 4 kHz lasand frecventele medii in seama woofer-ului. Cum acesta nu este chiar cea mai stralucita alegere pentru acest tip de sarcina (un woofer cu membrana rigida de polipropilena sau kevlar ar fi fost mult mai potrivit) rezultatul nu este tocmai multumitor.

Piesa de referinta folosita pentru testul frecventelor medii, al detaliului precum si al dinamicii a fost Dave Brubeck – Take Five iar comparativ cu Microlab X1 am ascultat si o pereche de JMLab Laureate cuplate cu un amplificator Nakamichi SR-4E. Boxele si amplificatorul fac parte din alte clasa de pret dar era necesar sa am un etalon pentru comparatie. Desi difuzorul Focal 7CO14 folosit de boxele JMLab are membrana tot de hartie rezultatul auditiv a fost cu totul altul, in timp ce experienta auditiva a melodiei Take Five a fost cu totul alta. Totul sta in calitatea difuzorului folosit si nu prea este spatiu de manevra atunci cand trebuie sa inghesuit atatea componente intr-un pret de retail de sub 200 dolari.

Frecventele inalte s-au auzit foarte placut si clar, in timp ce kick-bass-ul a fost percursiv si surprinzator pentru niste incinte atat de mici. Mediile au fost timide si cu o lipsa de detalii (asa cum am mai mentionat), in timp ce bass-ul nu coboara prea jos. Aceasta este un lucru normal tinand cont ca difuzoarele sunt de 5.25″ dar si volumul incintelor este mic. Pentru cei care isi doresc mult bass X1 nu este o alegere inspirata, SOLO 6 – de exemplu – cu ale sale difuzoare de 6.5″ punctand semnificativ mai bine la acest capitol.