Review – Glorious GMMK 3 PRO

Concluzii
1 – Estetica
In versiunea prebuilt, Glorious GMMK 3 PRO este o tastatura eleganta, care iese in evidenta prin cateva detalii bine plasate, cum ar fi accentele RGB de pe laterale sau badge-ul. Daca folosim Boardsmith pe de alta parte, avem la dispozitie un numar urias de combinatii, fiecare utilizator putand opta pentru combinatia dorita de culori.
2 – Materiale folosite
Glorious GMMK 3 PRO este construita integral din aluminiu, fiind una dintre cele mai grele si solide tastaturi pe care am pus mana pana acum. PCB-ul este la randul sau de buna calitate, singurul aspect unde as putea avea plangeri fiind controller-ul folosit, care nu este compatibil QMK/VIA.
3 – Functionalitate
Tastatura ofera socket-uri hot-swap cu 5 pini, buton rotativ si posibilitatea de a schimba functia tuturor tastelor. Pe de alta parte, nu avem compatibilitate QMK/VIA, iar utilitarul Glorious Core lasa de dorit in momentul redactarii acestui articol.
4 – Disponibilitate
Tastatura este disponibila in magazinele din tara noastra, in versiunea prebuilt, fiind disponibile atat versiunile simple, construite din plastic, cat si versiunea Pro. Mai mult decat atat, gasim toate dimensiunile disponibile, atat pe alb, cat si pe negru, ba chiar si versiunea HE. Desigur, tastatura poate fi comandata si de pe site-ul producatorului, unde poate fi configurata dupa bunul plac al utilizatorului.
5 – Raport calitate / pret
Versiunea prebuilt are un pret corect pentru ceea ce ofera, Glorious GMMK 3 PRO fiind o tastatura extrem de solida, versatila si eleganta. Desigur, personalizarea costa, raportul calitate / pret modificandu-se radical in cazul in care vrem sa ne construim singuri tastatura.
La final pot spune ca lansarea seriei GMMK 3 a produs sentimente contradictorii, amestecul de aspecte pozitive si aspecte negative fiind destul de greu de explicat. Astfel, daca ne referim la GMMK 3 Pro, discutam despre o tastatura solida, cu posibilitati avansate de personalizare, dar mai ales la o tastatura custom care aduce si format 100%, mai rar intalnit in zilele noastre. Si chiar si daca achizitionam versiunea prebuilt, tot avem posibilitatea de a cumpara ulterior diverse accesorii pentru personalizarea tastaturii.
Pe de alta parte… utilitarul proprietar este plin de probleme si au trecut deja cateva luni din momentul lansarii, iar compatibilitatea QMK/VIA, destul de importanta in cazul unei tastaturi custom, lipseste cu desavarsire. Mai mult decat atat, componenta care conteaza cel mai mult pentru modul in care se simte si se aude tastatura, mai precis switch-plate-ul, nu poate fi achizitionata separat in momentul de fata. De altfel, acesta este si motivul pentru care ma pregateam sa schimb switch-urile de pe GMMK 3 Pro, pentru a obtine acel comportament silentios care imi este atat de drag, dar acest lucru este aproape inutil in momentul in care nu pot inlocui plate-ul din aluminiu, responsabil pentru o buna parte din comportamentul acustic al tastaturii.
Practic, in momentul de fata avem de-a face cu posibilitati aproape nelimitate de personalizare din punct de vedere estetic, insa daca ne referim la capitolul functionalitate, singura optiune in cazul unei tastaturi prebuilt este achizitionarea unui set de gasket-uri mai rigid sau mai flexibil. In rest, nu putem alege plate-ul dorit decat daca utilizam GMMK 3 Boardsmith, iar la capitolul personalizare software va mai dura ceva pana cand Glorious Core va functiona asa cum trebuie.
In concluzie, imi este destul de greu sa imi formez o parere despre GMMK 3 Pro… pentru ca este aproape tastatura pe care mi-o doream, dar nu o pot configura asa cum doresc, pentru ca ofera aproape ce am nevoie, dar daca instalez utilitarul nu mai functioneaza rotita de volum. Personal, sper ca Glorious Core va primi cat de curand update-ul necesar pentru a elimina problemele existente in momentul de fata, iar daca vedeti undeva un switch-plate din policarbonat pentru GMMK 3 Pro 100% de vanzare va rog sa imi spuneti, chiar am nevoie de el!
Comentarii