lab501.ro

Review – Glorious GMMK 3 PRO

Scris de: , in categoria: Featured, Periferice, in 20 March, 2025.

Boardsmith

 
Un aspect extrem de important este diferenta dintre modelele prebuilt, ca al nostru, respectiv modelele configurate cu ajutorul configuratorului denumit Boardsmith. Astfel, modelele prebuilt sunt disponibile in doua culori, alb sau negru, fiind livrate cu switch-uri Fox si keycaps-uri de culoarea tastaturii. Utilizatorul nu poate alege decat formatul (65%, 75% sau 100%), culoarea (alb sau negru) sau lay-out-ul (US, UK, DE, FR, Nordc).

Cat despre customizarea post-achizitie, in momentul de fata gasim pe site-ul producatorului mai multe variante de carcase (top case si bottom case), badge, rotita de volum, cablu, wrist-pad, sau gasket-uri (firm sau flex). Din pacate insa, in acest moment nu putem achizitiona separat una dintre cele mai importante componente pentru modul in care se simte si se aude tastatura, mai precis switch-plate.

La polul opus, daca utilizam GMMK 3 Boardsmith, adica optiunea de a ne construi tastatura de la zero, asa cum dorim noi, atunci avem de-a face cu cea mai personalizabila tastatura existenta in momentul de fata, producatorul laudandu-se cu peste 1 miliard de posibile combinatii. Intreg procesul incepe cu alegerea lay-out-ului, a dimensiunii si a tipului de switch (MX sau HE).

Urmeaza alegerea culorii pentru cele doua parti componente ale carcasei (top case si bottom case), alegerea switch-urilor, a keycaps-urilor, badge-ului, rotitei de volum si a cablului. La final avem de-a face cu cea mai importanta parte a configurarii si anume alegerea modului in care se simte tastatura, utilizatorul putand opta aici intre switch-plate din aluminiu, PC, FR4 sau alama, respectiv pentru gasket-uri din silicon sau silicon + poron. Tastatura astfel obtinuta este apoi adaugata in cos, insa, asa cum puteti vedea si din imaginile de mai jos, personalizarea costa, tastatura construita de mine avand un pret final de 2934 RON.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: