lab501.ro

HTC 8X review – Noul Windows Phone

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 3 December, 2012.

HTC 8X – Noul Windows Phone

 
“Buturuga mica rastoarna carul mare.”

O fi Windows Phone cel mai “mic” sistem de operare dintre cele care semnaleaza schimbarea imaginii Microsoft de anul acesta, insa el poate fi liantul pentru intreg ecosistemul gandit de firma din Redmond. Smartphone-urile, multumita dimensiunilor reduse si a faptului ca le purtam mereu dupa noi, au sanse mari sa fie folosite pe post de telecomanda pentru XBox sau sa deschida fisiere partajate intre device-uri.

Dupa lansarea Windows 8 si Windows RT, adaugand o ceata densa in ceea ce priveste preturile si disponibilitatea smartphone-urilor, nu e de mirare ca Windows Phone 8 a cazut in planul secund. Potentialii cumparatori probabil nu se simt atrasi nici de schimbarile putine (la suprafata) in comparatie cu vechea versiune, dar Microsoft are planuri serioase pentru sistemul de operare destinat telefoanelor. Numarul de parteneri hardware a ramas scazut – numai trei pana in acest moment: HTC, Nokia si Samsung –, dar usor de vazut ca device-urile nu mai sunt simple adaptari ale altor modele la noul sistem de operare. In schimb, modelele disponibile au fost construite cu WP8 in minte si acest lucru se reflecta imediat in design. Perioada de tatonare tocmai s-a incheiat, acum incepe adevarata cursa pentru Microsoft si partenerii sai.

In Romania povestea incepe prin intermediul flagship-ului HTC 8X, primul smartphone cu Windows Phone 8 disponibil si pe meleagurile noastre. Taiwanezii se bat cu pumnii in piept ca intreg telefonul a fost gandit de la A la Z pentru a face o pereche cat mai buna cu software-ul si ca hardware-ul se afla la cel mai inalt nivel. Intr-adevar, fata de generatiile anterioare de Windows Phone (prima fiind compusa din telefoanele lansate cu WP 7.0, iar a doua cu WP 7.5 “Mango”), hardware-ul vede imbunatatiri substantiale: display-ul de rezolutie inalta si procesorul dual-core bazate pe o cu totul alta arhitectura fiind doar capul de afis.

Pana in momentul de fata Windows Phone nu a avut succes, motivele invocate de majoritatea oamenilor fiind lipsa hardware-ului atragator si a lipselor software-ului. Ei bine, hardware-ul tocmai a fost actualizat iar software-ul schimba radical arhitectura fiind bazat acum pe kernel-ul Windows NT, dar a rezultat din aceasta un produs final dezirabil? Haideti sa aflam!

Comentarii

Un comentariu la: HTC 8X review – Noul Windows Phone

  1. toshiba a scris pe:

    Sunt curios cum o fi cu wind mobil. Am avut tel numai cu android. Momentan am un acer s500 cu aceleasi caracteristici ca htc 8x si pot spune ca se misca foarte rapid. Dar in viitorul apropiat vreau htc-ul 8x care pare un telefon foarte frumos ca design dar si cu o configuratie f buna. Ce ar fi de gandit ca momentan wind 8 mobile nu dispune de aplicatii si jocuri ca androidul.Dar sa speram ca vor rezolva problema cei de la microsoft.Am avut in trecut un htc desire si pot spune ca era telefon nu jucarie.Cand detii un htc simti ca ai telefon.

Lasa-ne un comentariu: