lab501.ro

HTC 8X review – Noul Windows Phone

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 3 December, 2012.

Windows Phone 8

 

Cele mai mari schimbari pe care Windows Phone 8 le vede in comparatie cu predecesorul sau se afla la nivelul kernelului si al componentelor software low-level. La nivel superficial, al interfetei cu utilizatorul, schimbarile sunt mult mai putin evidente si pentru cei mai putin interesati de partea tehnica WP8 nu este decat un pas evolutiv menit sa aduca rafinament platformei.

Poate ca acesta e si motivul pentru care timp de cateva luni, singurul demo facut de Microsoft vis-a-vis de noul sistem de operare mobile a fost homescreen-ul schimbat. Diferentele sunt putine: exista posibilitatea de a redimensiona tiles-urile si a disparut spatiul liber din partea dreapta. Aceste doua mici diferente duc insa la un aspect mult schimbat fata de versiunea precedenta. Experienta in sine nu este radicala, nu va reprezenta ceva nou pentru fostii utilizatori de Windows Phone, dar imbunatatirile functionale sunt usor de observat prin prisma faptului ca incap mult mai multe obiecte in acelasi spatiu. Din punct de vedere estetic gusturile hotarasc, dar mie personal mi se pare ca prin lipsa spatiului din dreapta s-a pierdut un pic din flair-ul Windows Phone din moment ce asimetria este atat de des intalnita in sistemul de operare de la Microsoft.

Una dintre functiile interesante pe care Windows Phone 8 le introduce pe piata este Kid’s Corner. Destinata parintilor care sunt obisnuiti sa isi lase copiii sa se joace pe telefonul lor, aceasta permite managementul aplicatiilor, jocurilor si a fisierelor multimedia pe care copilul le poate accesa. Dupa setare, se poate intra in Kid’s Corner de la lockscreen facand un swipe la dreapta – aici vor fi disponibile toate aplicatiile, jocurile si fisierele multimedia alese anterior. Pentru a iesi din acest mod se face swipe catre stanga la lockscreen si se introduce parola creata la setarea initiala.

WP8 face posibila partajarea fisierelor multimedia si prin Bluetooth, lucru de mult dorit de fanii platformei mobile de la Microsoft. Nu este permis transferul oricarui tip de fisiere, fara un file manager dedicat nici nu ar putea fi folosite acestea, dar reprezinta un pas in fata. Inca de la inceput s-au tot auzit vorbe dinspre Microsoft cum ca Windows Phone se va pozitiona intre Android si iOS; ca va incerca sa scape de dificultatile aduse de un model open-source dar si de multe dintre limitarile modelului adoptat de Apple. Cel putin in privinta transferului de fisiere prin Bluetooth lucrurile s-au adeverit…

Windows Phone 8 aduce multe alte facilitati in comparatie cu predecesorul sau, dar toate pot fi privite ca simple update-uri la ceea ce era disponibil deja. Optiunea de a permite unor aplicatii sa schimbe wallpaper-ul de la lockscreen, optiunile de personalizare a notificarilor de pe lockscreen (care anume sa apara, mai precis) sau numarul crescut de teme coloristice disponibile puteau bine-merci sa apara si in WP7.

Schimbarile mari au avut loc “sub capota”, suportul pentru hardware si API-urile fiind primordiale pentru aceasta versiune a sistemului de operare. “De-abia dupa ce ai construit o fundatie solida poti sa adaugi si facilitati” par sa gandeasca inginerii din Redmond, strategie asemanatoare cu cea a lui iOS.

Comentarii

Un comentariu la: HTC 8X review – Noul Windows Phone

  1. toshiba a scris pe:

    Sunt curios cum o fi cu wind mobil. Am avut tel numai cu android. Momentan am un acer s500 cu aceleasi caracteristici ca htc 8x si pot spune ca se misca foarte rapid. Dar in viitorul apropiat vreau htc-ul 8x care pare un telefon foarte frumos ca design dar si cu o configuratie f buna. Ce ar fi de gandit ca momentan wind 8 mobile nu dispune de aplicatii si jocuri ca androidul.Dar sa speram ca vor rezolva problema cei de la microsoft.Am avut in trecut un htc desire si pot spune ca era telefon nu jucarie.Cand detii un htc simti ca ai telefon.

Lasa-ne un comentariu: