NVIDIA RTX 5080 Mobile – Lenovo Legion Pro 7

Concluzii
2025 a adus o serie intreaga de placi grafice pentru desktop de la NVIDIA, acestia lansand ulterior si o serie intreaga de modele dedicate notebook-urilor. Practic, arhitectura Blackwell a fost integrata cu succes, in timp record, in toate segmentele de piata, de la segmentul industrial (data centere AI) si pana la segmentul consumer (desktop si notebook). In fond, aceasta a fost strategia NVIDIA in ultimii ani, de a lansa o arhitectura scalabila, avansata, care ofera performante ridicate indiferent de segmentul adresat.
Iar acest lucru in sine reprezinta o realizare tehnologica demna de invidiat, pentru ca nu este chiar atat de usor sa gandesti si sa implementezi o arhitectura care ofera cele mai ridicate performante atat in data center-e, cat si pe desktop si notebook, atat in jocuri, cat si in aplicatii AI sau aplicatii de productivitate. Iar scalarea unei astfel de arhitecturi reprezinta la randul sau o provocare, fiecare nucleu grafic fiind gandit pana la urma pentru a functiona intr-un anumit palier de frecvente, cu un anumit consum.
Din acest motiv, strict din punct de vedere al performantei in jocuri, seria RTX 5000 Mobile nu reprezinta o revolutie fata de generatia anterioara, oferind performante usor mai ridicate pentru acelasi consum. Acest lucru este firesc, in conditiile in care seria RTX 5000 a adus un consum mai ridicat pe desktop, dar imposibil de implementat pe notebook-uri, unde TDP-ul reprezinta o limitare mult mai stricta. Pe de alta parte, performanta in aplicatii de productivitate si aplicatii AI creste considerabil, chiar si in cazul platformelor mobile, iar avantajele aduse de DLSS 4 sunt cat se poate de clare.
Astfel, in materialul de fata am testat 4 titluri care, in conditiile folosirii setarilor maxime de calitate, inclusiv Full Raytracing, pot da reale batai de cap chiar si celor mai puternice desktop-uri. Pe de alta parte, acestea beneficiaza din plin de pe urma activarii DLSS 4 cu multi-frame generation, performanta crescand considerabil, in conditiile in care calitatea imaginii nu are de suferit.
Practic, putem juca Cyberpunk 2077, DOOM The Dark Ages, Dune Awakening si Black Myth Wukong in cele mai bune conditii, cu toate tehnologiile avansate activate, pe notebook, cu un framerate de peste 120fps – 240fps (in functie de joc), o performanta care ar fi absolut imposibila fara existenta unor tehnologii ca DLSS 4. Mai mult decat atat, din punct de vedere al productivitatii, aplicatii precum Davinci Resolve, Blender sau ON1 Photo Raw beneficiaza din plin de pe urma tehnologiilor specifice arhitecturii Blackwell, editarea foto, video sau randarea fiind sarcini lejere pentru un notebook echipat cu NVIDIA RTX 5080 Mobile, acelasi lucru fiind valabil si in momentul in care discutam despre aplicatii AI.
Practic, NVIDIA au reusit sa aplice cu succes reteta Blackwell si in cazul notebook-urilor si spre deosebire de zona desktop, unde disponibilitatea si pretul au reprezentat o problema in momentul lansarii, in cazul notebook-urilor avem de-a face cu zeci de modele disponibile in stoc si in tara noastra. Buget sa fie!
Comentarii