Intel Core i7 9750H – Scurt preview
Concluzii
Desigur, in momentul in care primele implementari retail vor vedea lumina zilei, puteti fi siguri ca vor exista si notebook-uri echipate cu o racire corespunzatoare, caz in care acei 400MHz in plus pe care Intel Core i7 9750H ii va putea atinge din cand in cand isi vor spune cuvantul si vom avea de-a face probabil cu un spor de performanta de ~10%. In rest, vom avea de-a face cu aceeasi situatie ca si pana acum, in care trebuie sa fim foarte atenti cum arata sasiul, ce performante are sistemul de racire si cat de bine este gandita configuratia, in caz contrar falnicul nostru “Core i7” putand fi intrecut chiar si de catre un model din generatia anterioara.
Si nu ma intelegeti gresit, in domeniul IT, progresul inregistrat in ultimii 5 ani de categoria notebook este impresionant, atat din punct de vedere al puterii de procesare, cat si din punct de vedere al raportului calitate pret. Cu exceptia autonomiei, avem parte de imbunatatiri semnificative la toate capitolele. Insa, din pacate, strategiile de marketing submineaza uneori acest lucru, prin incapatanarea producatorilor de a inghesui componente prea puternice intr-un sasiu ultra-portabil, prin combinarea unui procesor de talia lui Intel Core i7 cu o configuratie single channel cu 8GB RAM, sau mai rau, cu 8GB RAM si un HDD, ca sa fie pretul pe gustul consumatorilor cu mai putina dare de mana, s.a.m.d.
Doar pentru ca un notebook este echipat cu un procesor Intel Core i7 sau Intel Core i9, asta nu ne garanteaza o experienta optima in utilizare. Doar pentru ca Intel Core i9 9980HK are 8 nuclee si poate atinge 5GHz nu inseamna ca acea frecventa va putea fi sustinuta daca sistemul de racire este subdimensionat. Ba chiar din contra, vor exista situatii in care procesorul va rula la frecvente semnificativ mai mici pentru a putea mentine TDP-ul si temperatura in limite acceptate. Vedeti chiar exemplul de fata, unde Intel Core i7 9750H este depasit de un Intel Core i7 8750H echipat cu un sistem de racire mai performant.
Drept urmare, sfatul meu ar fi sa va documentati in momentul in care planuiti o achizitie. Sa vedeti ce performante are sistemul de racire, ce configuratii sunt disponibile si sa nu va ghidati exclusiv dupa modelul procesorului folosit. Cat despre Intel… sper ca generatia 9 sa fie ultima generatie bazata pe o arhitectura si un proces de fabricatie reciclate intens in ultimii ani si incepand cu urmatoarea generatie sa vedem la treaba o noua arhitectura si un nou proces de fabricatie. Altfel, AMD pregatesc deja trecerea la Ryzen 2, fabricat in litografie pe 7nm si cred nu le-ar strica o cota de piata ceva mai ridicata si la capitolul notebook-uri…
Comentarii
Niciun comentariu la: Intel Core i7 9750H – Scurt preview
Pingback: Review - Clevo P960 - Dream Machines RS2060 - next lab501
Pingback: Intel Core i5 1035G4 - Ice Lake - Scurt preview - next lab501