Review – Huawei Watch 3 Pro
Prezentare
Huawei Watch 3 Pro este livrat intr-o cutie eleganta de culoare neagra marcata cu o poza a ceasului. Varianta primita de noi la teste este Titanium Grey cu bratara de piele, dar ceasul poate fi comandat si in varianta cu bratara de titan. In pachet, pe langa ceas, gasim certificatul de garantie, manualul utilizatorului, cablul USB-incarcator wireless 10W. Ceasul are o constructie solida din titan, insotit de un ecran din sticla de safir cu un spate construit din ceramica lucioasa.
Pe partea dreapta a ceasului, pe zona din titan, gasim 2 butoane, cel de sus in forma de rotita inscriptionata Huawei Watch ce poate fi folosit prin apasare sau rotire pentru a naviga in meniu sau pentru marirea/micsorarea imaginilor, respectiv prin apasare lunga pentru pornirea sau oprirea dispozitivului. Butonul de jos este plat si poate fi programat in functie de nevoile noastre. Intre cele doua butoane se afla difuzorul, care este ceva mai puternic, auzindu-se foarte clar.
Pe partea stanga, in zona ceramica, este decupat microfonul, iar in partea superioara a ceasului gasim lacasul barometrului. Pe partea din spate sunt dispuse senzorul de ritm cardiac, respectiv SpO2 si cel de citire a temperaturii la nivelul pielii. Cureaua se ataseaza de ceas cu un sistem telescopic cu buton culisant, asa cum am mai putut vedea si la fratele mai mare Watch GT2 Pro.
Comentarii
Salutare,
Eu am versiunea Huawei GT SE 3, aparuta tot in acelasi an dar mai tarziu, si pe langa aspectul badaran pe care il are, nu ma pot plange. Ce m-ar face sa imi iau veriunea PRO totusi, e pentru aspectul fin, body temperature, bateria putin mai buna la cel Pro si partea de NFC ( pe care al meu nu il are ). Pe scurt, depinde de fiecare ce gusturi avem. Dar m-a pus nitel pe ganduri daca pe viitor sa iau versiunea PRO.
Multumesc din nou de review-ul amanuntit!
Pingback: HUAWEI Watch GT3 – Part I – Specificatii, Prezentare – next lab501