Trust GXT 180 Kusan Pro Gaming Mouse
Trust GXT 180 Kusan
Anul trecut am testat peste 30 de periferice, de la producatori din toate categoriile de pret, 8 dintre aceste periferice fiind mousi de gaming, de la HyperX, Corsair, Creative, Cooler Master, MSI, Sharkoon si Trust. Cu Trust GTX177 ne intalneam chiar in urma cu un an, acesta fiind un mouse dotat cu un senzor performant, iluminare RGB si o forma si o textura nu tocmai pe gustul meu.
De multe ori cand am analizat un mouse, am realizat importanta preferintelor personale in momentul alegerii unui periferic. Vedeti voi, dincolo de performanta senzorului sau a switch-urilor, modul in care un mouse sta pur si simplu in mana are cel mai mare impact asupra performantei noastre in jocuri. Daca nu ne putem obisnui cu o forma, sau daca textura nu este chiar cea mai comoda pentru noi, implicit performantele noastre vor avea de suferit.
Motiv pentru care, una dintre strategiile abordate de anumite companii din domeniu nu este tocmai pe gustul meu. Ma refer la oferirea unui senzor performant pe un model accesibil, accentul fiind pus pe performante si mai putin pe forma / ergonomie. La polul opus, voi prefera intotdeuna un mouse dotat cu un senzor din gama medie, dar a carui forma a fost indelung studiata si testata.
Desigur, eu nu sunt jucator profesionist si in cazul meu diferenta dintre un senzor high-end si unul mainstream nu este chiar atat de importanta, performanta mea fiind influentata mai mult de ergonomie. Acesta este si motivul pentru care Trust GXT 180 Kusan mi-a atras atentia inca din momentul lansarii, in urma cu doua luni. Pentru mine a contat mai putin faptul ca mouse-ul a fost testat in prealabil de catre membrii echipei de gaming Epsilon eSports, sau faptul ca are iluminare RGB.
Nu… mie mi-a atras atentia altceva, mai precis forma… o forma pe care am intalnit-o din ce in ce mai rar in ultimii ani si care stiu din experienta personala ca mi se potriveste ca o manusa. In momentul in care am vazut ca si textura este complet diferita fata de cea a rugosului GTX177, am stiut clar ca trebuie sa testez acest model.
Comentarii