Review – ENDORFY Thock 75% Wireless Black
Sub capota
Pentru a demonta tastatura trebuie sa desfacem suruburile pozitionate pe latura superioara a plate-ului, asa cum puteti vedea in imaginile de mai jos. Nu va apucati totusi sa trageti de PCB dupa ce ati demontat aceste suruburi, deoarece producatorul a ascuns un surub pe partea din spate, sub banda de cauciuc pozitionata deasupra picioruselor din stanga…sneaky hobbitses! Acest lucru este destul de ciudat in cazul unei tastaturi hot-swappable destinata entuziastilor, la fel ca si utilizarea unui sigiliu pe unul dintre suruburile de pe latura superioara a plate-ului.
Este adevarat, tastatura este solida, bine inchegata, cu un sunet cu adevarat thock in timpul tastarii, dar interiorul partii din plastic este gol si cu siguranta sunetul ar beneficia de pe urma utilizarii unui strat de spuma sau silicon in aceasta zona, motiv pentru care utilizatorul ar trebui sa aibe acces neingradit la ea. Mai ales in conditiile in care avem de-a face cu un PCB hot swappable de calitate, echipat cu socket-uri MX cu 5 pini, ceea ce inseamna ca tastatura se preteaza la modificari. Nu in ultimul rand, ENDORFY Thock 75% Wireless Black este bazata pe un MCU HFD USBL, care lucreaza in tandem cu un controller Bluetooth + Wifi HunterSun HS6620B.
Comentarii