Autostereoscopie: 3D fără ochelari

Viitorul apropiat pare să ne rezerve surprize plăcute. În câțiva ani este posibil să putem renunța de tot la ochelarii 3D deoarece tot mai mulți producători se vor orienta spre producerea de device-uri care să redea imagini 3D fără să mai fie nevoie și de ochelari.

Display-urile autostereoscopice sunt deja lansate pe piață, primul fiind dezvoltat de Hitachi în 2009 în Japonia. În prezent se fac teste pentru dezvoltarea unor ecrane autostereoscopice destinate televizoarelor și ecranelor LCD pentru PC, însă, din păcate, la cinematografe încă nu se poate aplica această tehnologie.

Există mai multe metode de realizare a autostereoscopiei și anume: parallax barrier, integral photography and lenticular arrays și alte câteva tehnologii aflate în stadiul de experiment. Dintre acestea, cea mai folosită în prezent este parallax barrier. Principiul din spatele acestei tehnologii a fost inventat de către Auguste Berthier și Frederic Ives în 1901. Aproape 100 de ani mai târziu, Sharp a creat un ecran LCD 3D pentru latopuri bazat pe aceeași tehnologie. Concret, parallax barrier este un dispozitiv plasat în fața sursei imaginii, cum ar fi de exemplu un LCD, și îi oferă posibilitatea de a afișa imagini stereoscopice vizibile fără ochelari. Dispozitivul este format dintr-un material cu o serie de fante care permit fiecărui ochi să vadă un set diferit de pixeli, creând astfel senzația de adâncime. Principalul dezavantaj al acestei tehnologii este faptul că cel care privește trebuie să se uite dintr-un punct fix pentru a experimenta nivelul optim de 3D.

Exemple de device-uri care folosesc autostereoscopia (parallax barrier) ar fi Nintendo 3DS, HTC EVO 3D și LG Optimus 3D.

Concluzii

Tehnologia 3D din prezent oferă cu siguranță o experiență mult mai bună decât în trecut. Acest lucru se întâmplă nu din cauza tehnicilor de creare a conținutului 3D, care a rămas în mare parte asemănător de-a lungul anilor, cât din cauza suportului folosit pentru redarea imaginilor 3D. Din acest punct de vedere este foarte posibil ca ecranele bazate pe plasmă să revină în centrul atenției după ce în ultimul timp au cedat destul de mult market share ecranelor LCD, în special datorită scăderii prețului și îmbunătățirii tehnologiei acestora din urmă. Ecranele bazate pe plasmă au un timp de răspuns mai bun pentru redarea imaginilor în mișcare rapidă, față de cele LCD. Cu toate că diferența nu este mare, iar în 2D aproape că nu se pot sesiza diferențele dintre cele două tipuri de ecrane când vine vorba de conținut 3D se pare că ecranele cu plasmă au un avantaj față de cele LCD.

Trebuie să mai menționăm și varianta expusă de Sony la CES 2010, un televizor 3D OLED (Organic Light Emitting Diode) LCD care, conform presei de specialitate care l-a văzut live, a oferit una dintre cele mai bune experiențe 3D. Acest lucru se datorează în special timpului de răspuns și mai bun decât în cazul plasmei, are culori vii, naturale și oferea o senzație de adâncime foarte pronunțată. Din păcate ecranele de tipul OLED sunt foarte rare în dimensiuni mari datorită costurilor de producție. Acest tip de display este folosit cu precădere la telefoanele mobile, însă, dacă piața de ecrane 3D va crește ne putem aștepta ca în viitor să vedem și ecrane OLED 3D în producția de masă. Bineînțeles, până atunci ne așteptăm la ecrane 3D OLED pe smartphone-uri și tablete.

Înainte de a finaliza acest articol, trebuie să răspundem la o întrebare: chiar avem nevoie de 3D? Destul de mulți oameni s-au întrebat dacă chiar avem nevoie de știri 3D, emisiuni 3D sau seriale (imaginați-vă o telenovelă 3D). Am putea răspunde cu argumentul că nici de social media nu bănuiam că vom avea nevoie în urmă cu câțiva ani sau dacă mergem și mai departe, nu cred că existau prea mulți care să susțină necesitatea Internetului în momentul în care acesta a apărut. Da, nu sunt nevoi primare, cu toate acestea și Internetul și social media fac parte din viața fiecăruia într-o mai mică sau mai mare măsură. La fel se va întâmpla și cu televizoarele 3D, după ce tehnologia se va îmbunătății, după ce vom putea să renunțăm la ochelarii 3D – destul de incomozi pentru o persoană care are deja ochelari de vedere – iar atunci vom vedea 3D-ul ca pe ceva natural și vom privi imaginile unui televizor 2D cu aceeași mirare cu care ne uitam în trecut la televizorul cu tub catodic alb-negru.