Anatomia tehnica a unei excursii – Taiwan 2018
Concluzii
Desigur, dincolo de concluziile turistice, care pana la urma sunt tributare preferintelor, experientelor si impresiilor autorului, a venit momentul sa tragem si concluziile tehnice, in fond, cu asta ne ocupam aici. Si nici la acest capitol nu am putea spune ca lucrurile sunt foarte complicate. Vedeti voi… primul gand care imi vine in minte (si revine obsesiv pe masura ce redactez acest articol) este progresul tehnologic si impactul pe care acest progres l-a avut in ultimii ani asupra umerilor si zonei lombare a autorului.
Spun asta pentru ca, pana nu cu multi ani in urma, in arsenalul tehnic pe care il transportam de fiecare data la Computex intrau un notebook performant, dar de dimensiuni nu chiar reduse, un DSLR, un obiectiv fix supraluminos si doua transfocatoare (18-55 si 55-200) pentru diversele ocazii pe care le intalneam (fotografii de produs sau conferinte de lansare). Am incercat pe vremuri si varianta netbook-ului, de dimensiuni reduse, dar acesta nu avea puterea necesara editarii imaginilor in Photoshop, de exemplu.
Prin urmare, rucsacul pe care il purtam pe umeri in fiecare zi cantarea aproape 10 Kg si credeti-ma… nu este chiar placut sa mergi in fiecare zi 7-8 ore (intre 15k si 20k de pasi, conform telefoanelor avute la noi) cu asa ceva in spate, in conditiile in care faci asta 4-5 zile la rand, intr-o tara cu clima tropicala.
Ce s-a schimbat acum? Pai este destul de simplu… In primul rand notebook-urile din gama Yoga utilizate de noi ne-au pus la dispozitie puterea unui PC de acum cativa ani, intr-un format extrem de redus si usor de transportat. Nu suna rau 2 Kg pentru Yoga 720 de 15″, respectiv 1.3 Kg pentru Yoga 920 de 14″, nu-i asa? In al doilea rand, cu exceptia notebook-urilor, in rucsaci am mai purtat de aceasta data cate un powerbank si un tricou de schimb.
Pentru ca asa cum am vazut deja in ultimii doi ani, smartphone-urile de top au ajuns sa fie suficiente atat pentru a acoperi un eveniment cum este Computex-ul, dar si pentru a imortaliza sute, sau chiar mii de imagini din vacanta. Pe scurt, am realizat peste 1000 de fotografii cu Huawei Mate 9, in timp ce Gabi a surprins nu mai putin de 2000 de materiale foto si video cu Huawei P20-ul din dotare. DSLR-ul a ramas cuminte acasa, asteptand sa il punem la treaba la intoarcere, pentru fotografiile din review-uri.
Si asa cum ati putut observa in cele 40 de materiale dedicate Computex-ului, Huawei Mate 9 isi face in continuare treaba cu brio, fiind a doua oara cand il folosesc pentru a acoperi un eveniment in Taiwan. Totusi, adevarata vedeta a acestui articol este indubitabil Huawei P20, care a produs imagini uimitoare indiferent de situatie. Cred ca v-ati convins si voi de abilitatile sale de shooter lecturand acest articol – noi am fost foarte multumiti de el si de imaginile pe care a reusit sa le surprinda de-a lungul vizitei noastre in Taiwan.
Si fie vorba intre noi nu doar camera a fost la inaltime ci si autonomia si confortul oferit in utilizarea zilnica. In fond, cred ca va dati seama ca nu orice smartphone high-end poate face fata unui regim de utilizare care include cel putin 12 ore pe zi cu serviciile de date si locatie pornite, in conditiile in care in fiecare zi am realizat cel putin 250 de fotografii cu el. Per total, am avut la dispozitie un arsenal tehnic compact, dar puternic, singurele gadget-uri care si-ar fi facut aparitia in plus daca am fi discutat de plaja sau sporturi extreme fiind un GoPro Hero 6 si un aparat foto subacvatic. Si chiar si asa, tot nu s-ar fi comparat cu greutatea pe care o caram in fiecare zi nu cu multi ani in urma, doar pentru Computex.
Comentarii
Mulțumesc pentru o lectură ce a venit la fix la un drum neprevăzut. Îmi e dor de Taiwan, sunt 10 ani de când am fost, dar datorită vouă m-am simțit iar acolo, și în plus am vizitat virtual locuri pe care nu le-am văzut în 2008. Ah, da, și am început să studiez piața pentru Mate 9 :) Bine scris, așa cum a fost și cel din Africa.
Cand maiestria condeiului se imbina cu mana sigur si ochiul ager, se nasc astfel de bijuterii. Este ciudat ca am inceput sa caut bilete de avion pentru Taiwan si oferte pentru P20?
Pingback: Review - Lenovo ThinkPad X1 Carbon 6th Gen - next lab501
Pingback: Anatomia tehnica a unei excursii - Las Vegas 2020 - next lab501