lab501.ro

Anatomia tehnica a unei excursii – Bali 2026 – motorola razr 70 ultra & motorola razr fold

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 10 August, 2026.

Pura Taman Kemuda Saraswati

 
O alta parte buna in Ubud este faptul ca exista o multitudine de atractii, atat in jurul orasului, cat si in oras efectiv, drept urmare nu trebuie sa te indeparteze prea tare de casa daca vrei sa vizitezi ceva. De exemplu, Pura Taman Kemuda Saraswati, sau Ubud Water Palace, cum este cunoscut de turisti, este un templu dedicat zeitei Saraswati, una dintre cele trei zeite principale ale hindusilor, alaturi de Lakshmi si Parvati.

Templul a fost construit intre 1951 si 1952, sub bagheta artistului I Gusti Nyoman Lempad, fiind cunoscut pentru iazul cu lotusi, peste care trece un pod strajuit de figuri mitologice, sculptate in roca vulcanica. Un aspect interesant, din punctul meu de vedere, este obligativitatea de a purta sarong-ul si bluza oferite de templu, efectul fiind unul cel putin interesant – toata lumea este imbracata in alb si mov.

Desigur, purtarea sarong-ului este obligatorie in orice templu hindus din Bali, insa acestea sunt de cele mai multe ori diferite, ba chiar putem sa purtam sarong-ul personal, daca avem asa ceva. Pura Taman Kemuda Saraswati se remarca prin costumele oferite gratuit turistilor (pe perioada vizitei in templu), acestea avand aceeasi culoare, rezultatul fiind un aspect unitar al vizitatorilor, care duce la un efect vizual placut si interesant.

 
Hers – motorola razr 70 ultra
 

 
His – motorola razr fold
 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: