Traim vremuri in care un smartphone poate face de rusine un server de acum 10 ani din punct de vedere al spatiului de stocare si nu este deloc greu sa intelegem de ce, in momentul in care ne gandim ca avem camere de 13, 21 sau chiar 40MP pe telefoanele mobile, entry-level-urile au inceput sa filmeze full HD iar varfurile de gama filmeaza chiar 4K. Imi aduc aminte cu drag de vremurile care au precedat revolutia multimedia, cand un HDD avea mai putin de 10GB iar memoriile externe de-abia se nasteau, avand capacitati formidabile de 64MB (stick-uri USB, carduri CF, etc).

Zece ani mai tarziu, orice smartphone mainstream are 16GB spatiu de stocare, ca sa nu mai vorbim despre varfurile de gama care au si versiuni de 32 sau 64GB. Si daca tot nu va ajunge memoria interna a smartphone-ului, cardurile micro SD pot acomoda pana la 128GB de date iar stick-urile USB au ajuns chiar si pana la 1TB. Si pe masura ce nevoia de spatiu de stocare este din ce in ce mai mare, producatorii de smartphone-uri au sesizat imediat oportunitatea de a taxa mai mult decat este cazul un lucru atat de banal cum este un chip de memorie (fie ea si interna). Diferenta de pret dintre versiunea de 16GB a unui telefon si versiunea de 32/64GB poate varia intre 200 si 4-500 RON, in functie de model si producator.

In mod normal, asta nu ar fi o problema pentru ca putem utiliza un card micro SD deloc scump pentru a extinde capacitatea de stocare a telefonului. Dar cand pe de o parte avem producatori care incearca sa ne faca sa platim mai mult decat este cazul pentru spatiu de stocare si pe de cealalta parte avem de-a face cu furnizori de servicii precum Google sau Microsoft care incearca sa ne atraga in cloud, rezultatul deloc placut pentru consumator este faptul ca din ce in ce mai multi producatori nu isi mai doteaza smartphone-urile cu slot micro SD. Asta inseamna ca in final avem de ales intre versiunea mai scumpa a unui smartphone, dotata cu mai multa memorie sau intre serviciile de stocare in cloud puse la dispozitie de Google, Microsoft si altii.

Desi nu sunt deloc impotriva revolutiei cloud, exista situatii cand pur si simplu nu dorim sau nu putem sa utilizam un asemenea serviciu. Fie pentru ca nu avem incredere in cloud atunci cand vine vorba despre datele noastre personale, fie pentru ca nu avem peste tot o conexiune de internet, serviciile de stocare in cloud nu rezolva intotdeauna problema spatiului de stocare limitat. Motiv pentru care se simtea nevoia unei alternative.

Intra in scena baietii buni de la USB association, care au pus bazele standardului USB On The Go (OTG) inca din 2001. Ce este USB OTG? Ei bine, discutam despre un standard care permite device-urilor sa se comporte atat ca slave cat si ca master in functie de situatie. Exemplu concret – un smartphone este de obicei un device de tip slave, care poate fi conectat la calculator pentru a transfera fisiere sau pentru a fi incarcat. Ei bine, cu ajutorul standardului OTG, un smartphone poate juca de asemenea rolul unui device master pentru un memory stick, HDD extern, mouse, tastatura s.a.m.d.

Suna destul de bine, nu-i asa? Ei bine chiar este, dar asta nu inseamna ca nu exista probleme in paradis. Suportul pentru OTG a fost introdus inca de pe vremea lui Android 3.1 Honeycomb si toate device-urile care ruleaza o versiunea mai recenta decat Android 4.1 ar trebui sa suporte OTG. Asta nu inseamna insa ca toate device-urile suporta OTG, deoarece producatorii pot alege sa blocheze aceasta optiune (hardware sau software). Din fericire, “OTG” a devenit un camp destul de interesant de bifat in brosurile de marketing astfel incat din ce in ce mai multi producatori se asigura ca device-urile lor sunt certificate USB OTG. In aceste conditii, era doar o problema de timp pana marii producatori de memorie aveau sa profite de oportunitatea creata, lansand produse care folosesc standardul OTG. Iar produsul despre care discutam astazi, este exact unul dintre acele produse, mai precis ADATA UD320 OTG.