lab501.ro

Epic Gear Meduza HDST Gaming Mouse & Hybrid Pad

Scris de: , in categoria: Featured, Gadget, Periferice, in 24 August, 2012.

Teste

 

Sectiunea de teste va cuprinde atat doua aplicatii sintetice prin care vom testa specificatiile mouse-ului Meduza cat si cateva jocuri celebre pentru a vedea si in aplicatii practice cum se comporta mouse-ul. In toate testele mouse-ul a fost folosit impreuna cu pad-ul Hybrid livrat tot de Epic Gear.

Inainte de a continua cu testele efective trebuie sa discutam putin si despre senzorii prezenti pe acest mouse si ce inseamna de fapt HDST. Senzorul optic ofera stabilitate si control foarte bun, nu are lag, insa, nu poate fi folosit pe orice tip de suprafata, nu are o accelerare prea buna si nici DPI mare. Senzorul laser poate fi folosit pe orice tip de suprafata, are o accelerare foarte buna, DPI si FPS foarte mare. Pe de alta parte, acesta nu are o stabilitate sau precizie prea buna. HDST incearca sa preia doar plusurile de la ambii senzori, astfel, atunci cand folosim HDST va trebui sa avem acceleratie, viteza, DPI mare si in acelasi timp stabilitate si precizie.

Vom incepe cu aplicatiile sintetice, mai exact cu Mouse Rate Checker, care testeaza frecventa de raspuns a mouse-ului.

Dupa cum se poate vedea si din imagine, la acest capitol totul e perfect, frecventa de 1000 Hz fiind in concordanta cu specificatiile producatorului.

Urmatorul test sintetic se numeste Enotus Mouse Test care verifica rezolutia (dpi), viteza si acceleratia precum si precizia mouse-ului. Am testat fiecare senzor pentru a vedea diferentele dintre cele doua (optic si laser) precum si daca tehnologia HDST reuseste sa intruneasca tot ce are mai bun fiecare senzor. Am testat prima data senzorul optic, apoi cel laser iar la final tehnologia HDST.

Testarea si aflarea DPI-ului maxim depinde de mai multe variabile (si setari) iar precizia cu care masoara Enotus este cel putin discutabila. Cu alte cuvinte, rezultatele DPI de mai sus nu trebuie luate ca valori maxime ci ca valori care pot fi atinse in functie de rezolutia ecranului si de setarile de sensivitate din Windows. De altfel, am setat acelasi DPI maxim pentru toti senzorii pentru a nu influenta celelalte masurari.
Independent de acest aspect, remarcam rezultatele mai putin bune la capitolul viteza / acceleratie, obtinut de senzorul optic, mai exact, 0.29 m/s fata de 1.44 m/s obtinut de cel laser. Precizia este aproximativ aceeasi si pentru senzorul optic si pentru cel laser. Tehnologia HDST preia intr-adevar ce are mai bun fiecare senzor in parte, astfel ca avem o viteza de 0.65 m/s, si precizie foarte buna (98.8%).

Din categoria testelor practice, am testat mouse-ul si pad-ul cu urmatoarele jocuri: Counter Strike 1.6, StarCraft 2, Assassin’s Creed Revelations si CoD Modern Warfare 3. Din pacate aceste teste, in afara de parerea mea subiectiva, nu au absolut nici o valoare sau repetabilitate. Mouse-ul se comporta foarte bine, mai ales dupa ce setarile corecte de DPI, sensivitate, etc. au fost aplicate. Nu am avut nicio problema notabila in vreunul dintre jocurile de mai sus, atat mouse-ul cat is pad-ul fiind in parametrii foarte buni.

Referitor la pad-ul hybrid, asa cum era de asteptat, ofera o performanta buna atat in cazul folosirii senzorului optic cat si in cazul celui laser. Cu alte cuvinte, poate fi utilizat fara probleme si cu alti mousi. Comparativ cu alte pad-uri standard, cel de la Epic Gear se remarca printr-o calitate mai buna, iar miscarea mouse-ului este foarte lina si consistenta.

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: