Epic Gear Meduza HDST Gaming Mouse & Hybrid Pad
Epic Gear Hybrid Pad
Am mentionat in sectiunea in care am prezentat cutia si accesoriile faptul ca Meduza a venit la teste impreuna cu un mouse pad, dezvoltat special pentru noua tehnologie HDST. Bineinteles, pad-ul poate functiona la fel de bine si cu orice alt tip de mouse.
Hybrid Pad-ul este disponibil in trei dimensiuni, mic (292 x 208 x 3 mm), mediu (350 x 250 x 3 mm) si mare (420 x 300 x 3 mm). Cel livrat impreuna cu Meduza este varianta mica, de 292x208x3mm. Chiar daca este varianta cea mai mica, pentru majoritatea gamer-ilor este indeajuns – in special daca folosim sensitivitate mare.
Pad-ul foloseste un material care a fost dezvoltat special pentru a functiona optim atat cu senzori optici cat si cu cei laser, spun cei de la Epic Gear. Intr-adevar, pad-ul este foarte comod de folosit, logo-urile din partea superioara si inferioara nu ocupa foarte mult spatiu si sunt destul de discrete pentru a nu atrage atentia inutil.
Partea superioara este acoperita de un material subtire care imbina materialul clasic de panza gasit pe majoritatea pad-urilor cu o textura care il face mai rezistent la rupere si ofera o miscare mai fina a mouse-ului.
De asemenea, chiar daca este de mici dimensiuni si cu o grosime de numai 3mm, pad-ul are o stabilitate foarte buna – ar trebui sa fiti un gamer foarte energic pentru a-l misca pe birou – datorita partii inferioare cauciucate.
In continuare vom discuta despre soft-ul de management, dupa care vom trece la testarea efectiva a mouse-ului si pad-ului Epic Gear.
Comentarii