lab501.ro

Vodafone Smart II – Android de buget

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 27 June, 2012.

Concluzii

 

Si am ajuns si la sfarsitul aventurii noastre impreuna cu Vodafone Smart II. Ceea ce a inceput ca o operatiune de rutina (demararea maratonului Android de buget) s-a transformat intr-o poveste destul de lunga, datorita caracterului dual al micutului telefon, si a suprizelor pe care acesta mi le-a facut pe parcursul testelor. Sincer sa fiu, cred ca este lesne de inteles ca in momentul in care m-am apucat de acest test eram foarte sceptic… Pana la urma, ce pretentii poti avea de la un smartphone Android de 550 Ron…

Ei bine, scepticismul meu a fost partial confirmat de minusurile telefonului Vodafone. In primul rand camera, care m-a dezamagit profund. Nu aveam cine stie ce pretentii, dar nu ma asteptam nici la performanta foarte slaba de care a dat dovada Smart II. Personal consider ca in cazul acestui telefon, camera este pusa acolo mai mult pentru a bifa o functie decat pentru a fi cu adevarat utilizabila. In afara de cateva situatii specifice (lumina uniforma), nu cred ca are sens sa va bateti capul sa faceti fotografii cu Smart II, de filmari nici nu mai vorbesc.

Al doilea minus este autonomia, care ma asteptam sa fie ceva mai mare la un telefon dotat cu un ecran de 3.2″ si un procesor single-core tactat la 800MHz. Nu in ultimul rand, desi am apreciat carcasa solida, faptul ca laterala dreapta are joc este destul de deranjant si strica prima impresie pe care o ai atunci cand iei telefonul in mana.

Dezavantajele sunt destul de clare in cazul lui Smart II, insa tot atat de clare sunt si avantajele. Daca am fost dezamagit de camera, autonomie si partial de carcasa, am fost foarte placut uimit de calitatea ecranului, de fluiditatea de care da dovada telefonul in operarea zilnica (in ciuda rezultatelor slabute in benchmark-uri), precum si de comportamentul sau in convorbiri (receptie semnal, calitatea partii audio, etc). Practic, odata ce te obisnuiesti cu form-factor-ul liliputan, ajungi sa indragesti jucaria. Atata timp cat nu folosesti camera foto, Vodafone Smart II te ajuta sa treci peste destul de multe prejudecati legate de dimensiune si performanta.

In practica, Smart-ul se misca impecabil prin meniuri, poate fi folosit fara probleme pentru web browsing (dar sa nu aveti pretentia sa redati materiale video la rezolutie foarte mare), si se achita destul de bine de sarcini si in jocuri. In Angry Birds Space de exemplu, in afara de cateva animatii unde “agata”, experienta de joc este cursiva si nu pune probleme decat prin prisma dimensiunii foarte mici a caracterelor de pe ecran.

Sincer sa fiu, desi are o serie de dezavantaje evidente, personal am fost placut impresionat de Vodafone Smart II, acesta comportandu-se per total peste asteptarile mele. Chiar daca nu poarta un brand “premium” pe carcasa, micutul Vodafone Smart II este cu siguranta una dintre cele mai atragatoare optiuni in aceasta categorie de pret, si poate reprezenta o alternativa perfecta pentru cei care isi doresc un telefon dotat cu Android Gingerbread dar nu dispun de un buget generos. Daca nu sunteti genul de persoana care sa foloseasca intensiv camera foto incorporata in telefon, Vodafone Smart II poate reprezenta o alternativa demna de luat in calcul, raportul calitate/pret fiind un atu greu de ingnorat.

Comentarii

60 comentarii la: Vodafone Smart II – Android de buget

  1. Monstru Post author a scris pe:

    De la Android 4.0 in sus SS-urile se fac apasand simultan sageata in jos si power. Daca ai un telefon mai vechi, poti folosi aplicatia asta

    http://next.lab501.ro/editorial/monstru-top-5-aplicatii-android-2012/4

  2. salut am si eu o problema detin un vodafone smart 2 si nu am cum sa instalez zip pe sd card
    pentru ca nu imi apare pe recovery mode install zip from sd card ce e de facuut plzzzz astept raspuns urgentt!!

Lasa-ne un comentariu: