Review – Samsung Galaxy A51 5G – Mainstream in 2020
Concluzii
Nu cred ca am fost pasionat vreodata de smartphone-urile mainstream. In fond, varfurile de gama ofera cea mai buna performanta pe care un utilizator si-o poate dori, in timp ce modelele entry-level incearca sa ofere o experienta cat mai buna in utilizare, pentru un pret cat mai scazut. Smartphone-urile mainstream, pe de alta parte, nu sunt nici cele mai accesibile, nici cele mai performante, iar obtinerea unui echilibru intre dotari si pret in acest segment este o adevarata provocare.
Si totusi, uneori producatorii reusesc sa raspunda acestei provocari in mod adecvat, iar in aceste cazuri rezultatul este unul pe masura, care merita toata atentia noastra. Acesta este si cazul lui Samsung Galaxy A51 5G, un telefon mainstream care a reusit sa ne impresioneze si sa ne intreaca asteptarile. De ce spun asta?
Pai haideti in primul rand sa vedem care sunt dotarile care lipsesc din arsenalul cu care este dotat Galaxy A51 5G. In primul rand, nu avem protectie la intemperii, in al doilea rand display-ul are o rata de refresh standard iar in al treilea rand nu avem wireless charging.
Si evident… nu avem de-a face cu cel mai puternic chipset de pe piata, sau cu cea mai performanta camera. Insa… performanta chipset-ului este foarte buna, net superioara unui flagship de acum 3 ani, acelasi lucru fiind valabil si in cazul camerei, care obtine rezultate excelente si ofera posibilitati creative superioare, datorita obiectivului ultra-wide. Avem fast charging, ceea ce, din punctul meu de vedere este mult mai important decat incarcarea fara fir, ba chiar avem si o serie de avantaje fata de varfurile de gama actuale, cum ar fi prezenta jack-ului audio.
Pentru mine personal design-ul lui Samsung Galaxy A51 5G este de asemenea un plus, datorita lipsei display-ului curbat, iar autonomia si calitatea display-ului sunt cu siguranta puncte forte, acelasi lucru fiind valabil si in cazul conectivitatii 5G, care va deveni din ce in ce mai importanta in urmatorii ani.
Prin comparatie, Huawei Mate 9, un varf de gama de care m-am indragostit iremediabil in urma cu 3 ani, motiv pentru care inca il folosesc si acum alaturi de Galaxy Note 9, nici nu se apopie de mainstream-ul A51 5G la capitolele camera, performanta sau autonomie, acesta din urma avand de asemenea o capacitate de stocare dubla (128 GB), conectivitate 5G si un pret de lansare mai bine de doua ori mai mic decat costa Mate 9 in momentul lansarii (1999 RON vs 4499 RON).
Desigur, probabil lucrurile arata putin diferit daca ne raportam la un varf de gama de anul trecut, cum ar fi Galaxy S10 sau Galaxy Note 10 si este si normal ca acestea sa ofere chiar si acum performante superioare unui model mainstream. Insa, daca discutam despre varfuri de gama mai vechi de un an, deja este clar ca mainstream-urile actuale pot oferi performante cel putin la fel de bune, daca nu chiar superioare, cum am vazut testand un flagship de acum 3 ani.
Din acest motiv, in momentul de fata Samsung Galaxy A51 5G ofera un raport calitate / pret impresionant, fiind un telefon mainstream cu performante de high-end, care poate satisface nevoile marii majoritati a utilizatorilor, pentru o fractiune din pretul varfurilor de gama, fara ca diferenta de pret sa se reflecte in aceeasi masura si in diferenta de performanta. O surpriza cu adevarat placuta!
Comentarii
Salutare !
Frumos review, l-am citit pana la capat si multumim de reteta :D. Data viitoare primim si poze cu ceva desert?
Nu sunt fotograf de meserie dar camera pe telefoanele mainstream se descurca de minune cand au suficienta lumina, de aceea nu prea ai vazut diferente notabile intre A51 si un smartphone high end. Din acest motiv ar fi utile poze/filmari spre inserat sau poate chiar noapatea. In aceste conditii putem observa diferente notabile intre camere.
PS: Ce se intampla cu AF-ul de la filmarea FHD al mate-ului ? A luat-o razna? Sau este gelos?
Salut,
ai dreptate, in conditii mai slabe de iluminare lucrurile pot sta diferit, dar nu fata de Mate 9, acesta avand o varsta venerabila. Motiv pentru care mai este si gelos uneori :)
Fain review-ul! mai ales pentru comparatia cu flagship-urile mai vechi.
Pacat ca nu are filmare 4k 60fps, inca incerc sa gasesc un inlocuitor la vechiul Samsung Galaxy S7 care filmeaza la fel 4k 30 fps doar.
In rest super tare telefonul, nu ati mentionat totusi ce material e pe spatele telefonului, probabil e plastic.
La testul video 4k si 1080p ati folosit trepied ?
E foarte stabila imaginea din filmulete.
Salutare,
da, este vorba de plastic pe spatele telefonului. Am filmat de pe trepied pentru a nu schimba punctul de statie – pentru a avea fix acelasi unghi in ambele cazuri, chiar daca lungimea focala difera.
Cele mai recente stiri
Logitech lanseaza PRO X SUPERLIGHT 2 si PRO X TKL
Scris in 5 September, 2023.
IFA Berlin 2022 – Samsung
Scris in 5 September, 2022.
IFA Berlin 2022 – ASUS
Scris in 4 September, 2022.
IFA Berlin 2022 – Lenovo
Scris in 1 September, 2022.
Mountain 4 year anniversary sale
Scris in 22 July, 2022.
Articole Gaming
Alte articole
Syndication
Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Vezi ce facem pe YouTube