lab501.ro

Review – HUAWEI nova 9 SE

Scris de: , in categoria: Smartphone, in 21 April, 2022.

HUAWEI nova 9 SE

 
Ehehei, dragii monstrului, ne-am “bucurat” noi de o perioada de liniste involuntara, cauzata de mici probleme de natura ortopedica, dar iata ca lucrurile au decurs exact asa cum ne asteptam, iar primavara este plina de lansari, indiferent daca discutam despre hardware sau dispozitive mobile. Pentru ca anul acesta producatorii de smartphone-uri par ceva mai harnici decat producatorii de hardware, cel putin in toiul primaverii, astfel incat am fost asaltati atat de o serie intreaga de lansari in segmentul high-end, cat si de mai multe modele accesibile, despre care v-am povestit sau va vom povesti in curand.

Un bun exemplu in acest sens este si subiectul articolului de astazi, HUAWEI nova 9 SE, un produs care completeaza in mod firesc noua gama HUAWEI, despre care v-am povestit incepand cu luna Octombrie a anului trecut. Astfel, la sfarsitul anului trecut vedea lumina zilei seria HUAWEI nova 9, prima lansare internationala la care am participat de cand a inceput pandemia. Apoi, inceputul acestui an ne-a adus varful de gama HUAWEI P50 Pro, precum si elegantul HUAWEI P50 Pocket, doua modele care marcau revenirea celor de la HUAWEI in competitie in segmentul high-end.

Si dupa ce modelele high-end, respectiv mainstream, au fost lansate, era cat se poate de firesc sa vedem o lansare si in segmentul smartphone-urilor accesibile, iar HUAWEI nova 9 SE face exact acest lucru, incercand sa ofere un pachet cat mai atragator de dotari pentru un pret de comercializare de 1599 RON. Ce dotari mai exact? Pai haideti sa aflam.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: