lab501.ro

BlackBerry Playbook

Scris de: , in categoria: Tablete, in 28 October, 2011.

Sistem de operare

Bazat pe QNX Neutrino, sistemul de operare BlackBerry OS, încă de la primul contact mi-a adus aminte de Mac OS X. O mică legătură există totuși între cele două sisteme de operare, ambele fiind bazate pe microkernel-uri Unix. Începând cu procesul de înregistrare, foarte simplu și rapid, în urma căruia utilizatorului își poate face un BlackBerry ID, își va alege preferințele legate de limbă (oarecum surprinzător dar există limba română) și localizare, va putea face update la ultima versiunea a sistemului de operare după conectarea la o rețea wireless și va putea trece prin principalele tutoriale legate de modul de funcționare al tabletei.

BlackBerry OS este un sistem de operare modern, pot să spun chiar că este la ora actuală cel mai avansat sistem de operare pentru tablete disponibil. Spun acest lucru din punctul de vedere al unui utilizator care atunci când are la dispoziție un display multi-touch dorește ca sistemul de operare să beneficieze și să folosească această tehnologie. Astfel, BB OS este în acest moment singurul sistem de operare care folosește inteligent mai multe tipuri de swipe împreună cu marginile ecranului pentru a accesa diferite funcții, opțiuni sau meniuri.

Mai exact:

  • Back to homescreen: swipe de pe marginea de jos în sus;
  • Options menu in app: swipe de pe marginea de sus în jos;
  • Switch între aplicații: swipe de pe marginea din dreapta sau stânga;
  • Show status bar: swipe în diagonala ecranului de la colțul din dreapta;
  • Show keyboard: swipe în diagonala ecranului dinspre colțul din stânga.

Ecranul principal al sistemului de operare BlackBerry oferă o perspectivă oarecum familiară dacă ați avut vreun contact cu iOS înainte. Sus avem un status bar cu ceasul și data în mijloc (care la o simplă atingere va arăta un calendar cu luna în curs), iar în partea dreaptă avem câte un buton pentru blocarea orientării ecranului, bluetooth, wireless, statusul bateriei și accesarea setărilor (care se poate face și printr-un swipe de sus în jos). În acest status bar vor apărea și alte iconițe, cum ar fi de exemplu cea a aplicației Music atunci când punem muzică și o lăsam să cânte în fundal.

Sub status bar avem patru butoane: All, Favorites, Media și Games, care oferă o clasificare a aplicațiilor instalate pentru a fi găsite mai ușor. În dreapta butoanelor avem și o mică săgeată pe care dacă apăsăm ne va arăta toate aplicațiile care merg în background. Tot de aici le putem și închide.

Setările sunt bine organizate și nu se împart în zeci de meniuri și submeniuri. Din păcate momentan nu avem prea multe variante de customizare a sistemului de operare, de fapt, singurul lucru care se poate schimba este wallpaper-ul.

Atunci când deschidem o aplicație aceasta se va deschide pe tot ecranul. Opțiunile acesteia pot fi accesate printr-un swipe de sus în jos, în cazul în care există. Dacă avem alte aplicații deschise putem naviga între ele pur și simplu printr-un swipe în stânga sau în dreapta iar pentru a minimiza aplicația  este de ajuns un swipe de jos în sus.

Aplicațiile preinstalate oferă acces la majoritatea lucrurilor pe care și le-ar dori cineva care deschide pentru prima dată o tabletă. Avem Browser (bazat pe WebKit) care oferă o experiență destul de bună și oferă suport pentru Flash; Mai avem Pictures, Music, Camera, App World, Videos, Video Chat (doar cu alți utilizatori de Playbook), YouTube, Calculator, Bing Maps, Help, Weather, Clock, Voice Notes, Adobe Reader, Word to go, Sheet to go, Slideshow to go, NFB (National Film Board of Canada), Gmail, Hotmail, AOL Mail, Facebook, Yahoo Mail, Twitter și Power Off.

Oarecum surprinzătoare mi s-a părut decizia de a include trei modalități de Power Off / Restart / Stand-by al tabletei (adică prin intermediul butonului fizic de Power care apăsat scurt are ca efect intrarea tabletei în Stand-by, aplicația Power Off și butonul de status al bateriei care odată apăsat oferă exact aceleași opțiuni), însă, nu a fost inclusă nicio aplicație de tipul Calendar.

Apreciez prezența unei suite compatibile cu Word, Excel și PowerPoint și crearea câte unei aplicații pentru fiecare provider important de email. În locul unei singure aplicații care să nu exceleze cu niciun client de email, mai bine câte o aplicație specifică pentru fiecare. De altfel, aplicațiile nefolosite se pot șterge foarte ușor, trebuie doar să apăsam îndeajuns de mult pe una dintre ele pentru ca acestea să înceapă să „tremure” – exact ca și în iOS – și a le putea șterge. Nu se pot șterge aplicațiile principale cum ar fi Browser, Videos sau Music ci doar cele adiacente cum sunt Adobe Reader și aplicațiile de email.

Niciuna dintre aplicațiile standard nu are opțiuni ieșite din comun, fiecare oferă strictul necesar și lasă loc altor aplicații din App World.

BlackBerry OS a ajuns la versiunea 1.0.7, versiune care aduce câteva opțiuni noi, printre care enumerăm: îmbunătățirea conectivității și productivității cu BlackBerry Bridge, suport pentru atașamente ZIP, deschiderea mai rapidă a atașamentelor, pinch to zoom în aplicația Video, suport pentru modul portret în aplicația Pictures, conectivitate WiFi îmbunătățită, etc.

Înainte de a trece mai departe, mai menționez faptul că BB OS poate fi folosit și cu mouse și tastatură, ambele conectate prin Bluetooth.

Comentarii

5 comentarii la: BlackBerry Playbook

  1. Adi a scris pe:

    Intre timp playbook a ajuns la versiunea 2.0. Ar trebui reactualizat acest review. Calitatile tabletei s-au imbunatatit intre timp. Urmeaza versiunea 2.1 cu suport pentru aplicatii android….si multe altele..

  2. lacri a scris pe:

    buna,te rog frumos dak poti sa ma ajuti,am un blackberry playbook zi mi te rog cum sa sterg o retea wifi de pe ea,sau unde sa intru sa imi dea setarile din fabrica? merci

  3. adi a scris pe:

    Te duci acolo la network, cauti apoi saved network, dai edit si stergi reteaua care o doresti.

  4. Miha a scris pe:

    Bună,Cum pot sa am si eu androidul pe playbook? Se poate sau inca nu?

  5. Cami a scris pe:

    Error4003.imagine, mi-a mancat sufletul, nu merge camera, imi zice ca e deschisa in alta parte…unde o fi? Am incercat sa scot bing maps, poate de acolo…nu pot…merci

Lasa-ne un comentariu: