Computex 2014: Acer Liquid X1
Nu se putea sa plecam de la Computex fara sa trecem si prin zona dedicata smartphone-urilor, iar Acer Liquid X1 a fost device-ul care ne-a atras atentia. Nu atat prin design sau datorita dimensiunilor sale – ecranul are 5.7″ – ci datorita chipset-ului folosit de Acer si anume Mediatek MT6592. Poate ca numele nu va spune prea multe insa, chipsetul Mediatek este format dintr-un procesor cu opt nuclee Cortex-A7, tactate la 1.7 GHz si un GPU Mali-450MP4. Sistemul mai este completat de 2GB RAM si 16GB destinati stocarii datelor.
Toate celelalte specificatii sunt destul de standard, mai putin dimensiunea ecranului de 5.7″. Daca tot am mentionat ecranul, acesta foloseste un panel IPS si are rezolutie HD (1280×720), ceea ce poate fi destul de putin, raportat la dimensiunea sa. In rest, avem o camera foto de 13 megapixeli, conectivitate standard (WiFi b/g/n, BT) si bineinteles, ca sistem de operare avem Android 4.4.2.
Nu avem informatii despre pret sau despre aparitia smartphone-ului in magazine, dar ne asteptam sa fie disponibil in majoritatea tarilor spre sfarsitul anului.
Comentarii