lab501.ro

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra, Samsung Galaxy Z Fold8 & Samsung Galaxy Z Flip8 – Partea I – Specificatii, prezentare

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 22 July, 2026.

Constructie si dotari – Samsung Galaxy Z Fold8

 

Ehehei, dragii monstrului, dar iata ca avem de-a face si cu un telefon complet nou, intr-un format rar inlanit pana acum (din cate stiu, exista un singur model similar, produs de HUAWEI si comercializat exclusiv in China). Si sunt convins ca Samsung Galaxy Z Fold8 va genera si cele mai multe discutii si reactii, exact asa cum de altfel a intentionat si producatorul.

Spun asta deoarece Samsung Galaxy Z Fold8 seamana mai mult cu un pasaport sau cu o carte decat cu un telefon, raportul laturilor fiind complet atipic pentru un telefon. Cei de la Samsung spun ca telefonul este optimizat pentru social media (o afirmatie care poate starni controverse de una singura) si fie vorba intre noi, tind sa le dau dreptate, display-ul extern avand un format optim pentru Instagram sau Tik Tok, in timp ce display-ul pliabil este mult mai potrivit pentru consumul de material video decat in cazul modelului Fold8 Ultra, de exemplu.

Dincolo de discutia “oare este indicat sa incurajam si mai mult dependenta de social media a tinerilor”, cred ca cel mai important este cum se simte telefonul in mana si cum se vor obisnui oamenii cu el. Si aici vom avea, asa cum spuneam, pareri diametral opuse, de la oameni care pur si simplu nu vad sensul unui astfel de format, la oameni care il vor indragi de la prima utilizare.

Personal am fost atras imediat de acest format, poate si pentru ca apreciez display-urile late, iar pliabilele nu prea ofera asa ceva in mod normal, cel putin nu in cazul display-ului extern. Nu imi dau seama inca daca ma pot obisnui cu faptul ca display-ul este scurt, dar nu cred ca asta va fi o problema. Oricum, este clar ca trebuie sa testez telefonul mai mult timp pentru a vedea daca ma obisnuiesc cu el sau nu.

Principala mea problema, in calitate de impatimit al fotografiei cu telefonul, este faptul ca avem o alta configuratie la capitolul camere. Astfel, in primul rand nu avem de-a face cu aceeasi camera principala, iar in al doilea rand nu avem de-a face cu o camera tele. Si ca sa ne intelegem de la bun inceput, eu sunt unul dintre acei utilizatori care sunt de parere ca telefoanele Flip ar trebui sa aibe trei camere… va dati seama cat de dezamagit am fost in momentul in care am vazut ca mini-Fold-ul, ca sa ii spun asa, are doar doua camere.

Desigur, inteleg de ce Flip-ul are o alta configuratie de camere, in fond pretul de pornire este cu 5700 RON mai mic fata de Fold8 Ultra… cu alte cuvinte aproape ca am putea achizitiona doua Flip-uri cu banii pe care ii dam pe un Fold8 Ultra. Din pacate insa, pretul de pornire al modelului Fold8 este cu doar 1100 RON mai mic decat pretul de pornire pentru care este comercializat Fold8 Ultra…

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: