Maguay MyWay H1101x
Constructie si dotari
Maguay H1101x este un notebook cu un design reusit, chiar daca in constructia sa este folosit in principal plasticul. In prima faza m-au impresionat dimensiunile extrem de compacte, in practica doar fantele de racire serioase aratandu-ne ca nu avem de-a face cu un netbook.
Materialele folosite sunt de calitate, in timp ce design-ul se bazeaza in principal pe texturarea suprafetelor. Discut aici atat despre capac cat si despre zona din jurul tastelor si a palmrest-ului. Culoarea predominanta este maro-ul, cu care deja Maguay ne-a obisnuit.
In partea din spate limitarea sasiului face ca bateria sa iasa un pic in afara, aceasta nederanjand insa deloc. Din acest motiv partea din spate nu gazduieste niciun conector. Cele mai multe mufe se regasesc in partea stanga a lui H1101x unde avem: conectorul RJ45, mufa VGA, HDMI-ul, jack-urile pentru casti si microfon cat si 2 USB-uri 3.0.
Latura dreapta gazduieste mufa adaptorului de priza si un USB 2.0. La comanda pe aceasta parte poate fi instalata si o unitate optica.
Partea din fata are doar o serie de LED-uri de stare.
Tastatura este de tip chiclet si are un comportament onorabil in activitati de tehnoredactare, neprezentand flambari majore. Cate ceva am de reprosat la capitolul ergonomie, avand in vedere ca avem de-a face un un notebook de gaming. Unele dintre taste sunt foarte mici (cum ar fi tastele sagetilor) iar layout-ul imi pare complet neinspirat. Nu prea pot spune ca tastatura integrata poate fi folosita in paramatri normali in sedinte de gaming intensiv. Ar fi trebuit un pic de atentie la alegerea tastaturii, este un capitol sensibil la aceasta categorie de laptop-uri.
Touchpad-ul este realizat din acelasi material ca si palmrest-ul iar butoanele sunt separate. Nu mi-a placut ca acestea fac o “burta” intre ele daunand aspectului general. Nu afecteaza din fericire performanta si per total touchpad-ul isi face treaba destul de bine.
Comentarii
Razva, ce poti spune despre carcasa, e solida, sau scartaie cand il iei in mana, eventual il tii de un colt? Iti da acel feeling de plastic ieftin intalnit la modelle Acer ieftine?