Review – Synology DS216j & DS216+II
Platforma de test
Testbed NAS | |
---|---|
CPU | Intel Core i7 7700K |
Motherboard | AORUS Z270X Gaming 9 |
LAN | Intel GbE LAN (10/100/1000 Mbit) |
RAM | GSkill TridentZ 16GB DDR4-3200 CL16 |
HDD | Samsung 850 Evo 1TB |
OS | Windows 10 Pro x64 |
Temp ambient | 28 oC |
Firmware NAS | La zi |
Cablu NAS | CAT 6 |
RAID | 1 |
Router | FRITZ!Box 7490 |
Cablu Router / PC | CAT6 |
Am folosit pentru teste o platforma alcatuita dintr-un procesor Intel Core i7 7700K, o placa de baza AORUS Z270X Gaming 9 dotata cu o placa de retea Gigabit, 16GB DDR4-3200 CL16 si un SSD Samsung 850 Evo de 1TB. Sistemul de operare folosit a fost Windows 10 Pro x64 cu toate update-urile la zi.
Evident, performanta unui dispozitiv atasat retelei nu depinde numai de placa de retea pe care o are platforma de test ci si de performantele router-ului. Prin urmare am folosit router-ul Gigabit FRITZ!Box 7490. Intre router si PC am utilizat un cablu de retea CAT6 iar pentru a lega NAS-ul la router, respectiv la PC direct am utilizat un al doilea cablu CAT6.
Sunt convins ca utilizatorii avansati nu sunt interesati de ecranele de configurare si prefera sa “discute” cu NAS-ul in consola Linux si sa ruleze teste specifice. Cu toate acestea, viteza de transfer este importanta atat pentru utilizatorii avansati cat si pentru incepatori, asa ca am utilizat trei tipuri de teste in trei situatii diferite pentru a ne forma o parere mai clara despre performantele solutiilor de stocare testate de noi.
Am rulat testele cu NAS-ul legat la router, asa cum il vom folosi in fiecare zi. In a doua etapa, am rulat din nou testele cu NAS-ul legat la router, dar de data aceasta in fundal NAS-ul descarca un torrent de mari dimensiuni (pentru a simula incarcarea simultana). Am fi putut rula mai multe task-uri simultan dar am fi testat mai mult calitatea retelei si a router-ului decat performantele NAS-ului.
Cele trei tipuri de teste au constat in rularea benchmark-ului sintetic Crystal Disk Mark, copierea unui fisier de mari dimensiuni (3.72GB) respectiv copierea unui folder cu fotografii (741MB / 193 de fisiere). Trebuie retinut faptul ca rezultatele obtinute de noi reflecta nu doar performanta NAS-ului precum si performanta placii de retea a PC-ului, performanta router-ului si calitatea cablurilor utilizate. In cazul in care utilizati un router mai accesibil, alte cabluri (CAT 5 de exemplu) s.a.m.d. rezultatele pot varia destul de mult fata de cele obtinute in testul de fata.
Comentarii
Ceva mycloud / mirror de la WD nu testati ? Sunt curios … sa iau niste recertified … sunt ieftine … si cred ca si bune ..
http://next.lab501.ro/gadget/western-digital-my-cloud-ex4-8tb-nas-review