lab501.ro

Review – QNAP TBS-464

Scris de: , in categoria: Retelistica, in 20 March, 2026.

QNAP TBS-464

 

Colegul meu Matei v-a povestit recent despre aventurile pe care le-a avut alaturi de MSI GeForce RTX 5090 32G LIGHTNING Z, acestea fiind motivul pentru care, asa cum probabil ati observat, activitatea lui pe site a fost destul de redusa in ultima vreme. Ce-i drept, nici eu nu ma pot lauda cu prea multa activitate editoriala, insa acest lucru se datoreaza altor motive, de la diverse deplasari si evenimente si pana la testarea si pregatirea unor articole care vor vedea lumina zilei in urmatoarea perioada.

Unul dintre aceste articole este dedicat NAS-ului QNAP TBS-464, un model aparte in cohorta de unitati de stocare in retea testate de noi in ultima vreme? De ce spun asta? Pentru ca pana acum, toate modelele testate de noi au avut in comun doua lucruri si anume au fost echipate cu unitati de stocare mecanice si nu in ultimul rand, au fost gandite sa stea intr-un singur loc, de preferinta in birou.

Ei bine, NAS-ul despre care discutam astazi nu se incadreaza deloc in aceste categorii. Adica, sigur, putem sa il folosim intr-un singur loc, in birou, doar ca nu acesta este principalul sau scop. Spun asta deoarece QNAP TBS-464 este un NAS echipat in exclusivitate cu unitati SSD M.2, 4 la numar, fiind gandit pentru a putea fi utilizat atat in birou, cat si in deplasare, de catre cei care au nevoie de asa ceva.

Si stiu, probabil va intrebati acum ce fel de oameni pleaca la plimbare cu NAS-ul dupa ei. Ei bine, conform celor de la QNAP este vorba despre “mobile workers and remote content creators”, adica oameni care isi desfasoara activitatea in deplasare, folosind cantitati mari de date. Un exemplu ar fi o echipa de filmare, care are nevoie sa transfere rapid material 8K/6K/4K necomprimat catre editori sau catre echipa de efecte speciale.

Desigur, acest lucru se poate realiza oricum si cu ajutorul unui laptop, de care avem de altfel nevoie pentru a ne conecta la retea. Cu toate acestea, laptop-uri echipate cu 16-32TB capacitate de stocare gasim mai greu, drept urmare, o unitate dedicata exclusiv stocarii, transmiterii si nu in ultimul rand back-up-ului datelor nu strica niciodata, mai ales in domenii unde costul zilei de filmare este cu cateva ordine de marime mai mare fata de costul unui NAS si a celor 4 SSD-uri aferente, chiar si in zilele noastre.

Drept urmare, putem spune ca modelul QNAP TBS-464 acopera o nisa specifica de clienti, desi, in realitate, aplicabilitatea unei astfel de solutii de stocare este destul de extinsa, in mai multe domenii de activitate. Haideti sa vedem cum se prezinta primul NAS exclusiv NVMe testat de noi pana acum si de ce este capabil.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: