lab501.ro

Review – HUAWEI FreeBuds 5

Scris de: , in categoria: Periferice, in 13 April, 2023.

Teste si concluzii

 


 

Ca de fiecare data, am testat castile ascultand melodii in format FLAC, MP3 128 Kbps si pe YouTube. Am ascultat Pink Floyd – Wish you were here, Rammstein – Ich tu dir weh, Parazitii – Probleme de mandibula, Prodigy – Molotov Bitch, Dimmu Borgir – Mourning Palace si Johann Strauss – Wiener Waltz. Apoi am ascultat o serie de sample-uri – sunete cu frecvente de la 10 Hz la 22KHz, sweep-uri pe intreaga plaja de frecventa, teste de spatialitate, s.a.m.d. Am folosit pentru teste telefonul personal, mai precis Samsung Galaxy S22 Ultra.

De asemenea, am masurat raspunsul in frecventa folosind standul de masurare miniDSP EARS impreuna cu programul Room EQ Wizard pentru generarea semnalului de test, calibrarea nivelului de semnal si realizarea graficelor. Pe langa factorul subiectiv, putem masura si raspunsul castilor, identificand eventualele probleme, precum si diferentele intre canale. miniDSP EARS este calibrat din fabrica, fiecare dispozitiv avand o serie prin intermediul careia se pot descarca fisierele de calibrare (separat de canale) atat pentru casti circum-aurale dar si intra-aurale. Liniaritate perfecta nu vom intalni nici chiar in cazul celor mai apreciate casti, insa testele practice coroborate cu graficul de frecvente ne vor arata mai bine imaginea de ansamblu.

Fiind o pereche de earpods, HUAWEI FreeBuds 5 stralucesc in zona inferioara a spectrului de frecventa, oferind un bass plin, percutant, cu un sunet cald in general, datorat volumului ceva mai redus al frecventelor inalte. Castile se aud bine in toate testele noastre, insa graficul frecventelor este nu este liniar ca in cazul modelului FreeBuds 5i, dar, cel mai important pentru mine, volumul nu este la fel de ridicat ca in cazul acestora, motiv pentru care eu raman in continuare alaturi de ele. Ce pot spune, am gusturi bine formate in zeci de ani de zile si prefer castile care se aud tare.

Pe de alta parte, cei care isi doresc un headset capabil sa ofere o rata de transimisie dinamica cuprinsa intre 144 kbps si 960 kbps, gratie codecului L2HC 2.0, incarcare rapida (20 de minute pentru o incarcare 100%), un algoritm avansat de anulare a zgomotului in timpul convorbirilor si nu in ultimul rand un design iesit din comun ar trebui cu siguranta sa probeze HUAWEI FreeBuds 5 intr-un showroom daca au ocazia. Cine stie, s-ar putea sa fie exact pe gustul vostru. Iar daca esti curios sa afli mai multe informatii despre HUAWEI FreeBuds 5, poti vizita site-ul producatorului.

 

Comentarii

3 comentarii la: Review – HUAWEI FreeBuds 5

  1. Aldea Udrescu Edwin Petrut a scris pe:

    Salutare!

    Dintre Freebuds 5i, 2 Pro si 5, pe care ai alege-o ca sa o utilizezi zilnic?

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Eu personal utilizez 5i, pentru volumul ridicat.

  3. Aldea Udrescu Edwin Petrut a scris pe:

    Multumesc de raspuns!

Lasa-ne un comentariu: